Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Desemnarea comisarului, remember 2006. Am invatat ceva din asta?

Publicat in HotNews, miercuri 23 septembrie 2009 ·

Intr-o perioada de negocieri intense la nivel european privind alcatuirea Colegiului Comisarilor, situatia precedenta de nominalizare a unui comisar din partea Romaniei reapare ca un exemplu de "asa nu". Vazand insa dezbaterea interna, destul de saraca, de altfel, te intrebi daca autoritatile au invatat ceva din ea.

Presedintele Barroso a primit votul Parlamentului European si este in plin proces de constituire a echipei. A anutat deja noi portofolii, iar specilistii intervievati de HotNews.ro pe aceasta tema au avut opinii impartite in ceea ce priveste linia pe care va merge presedintele: cei din strainatate au spus ca Barroso prefera in general specialisti, un profil tehnocrat al membrilor cabinetului, insa oameni care sa cunoasca foarte bine domeniul pe care vor fi desemnati. Altii, cei romani, au mers pe o varianta politica, argumentand ca Barroso va avea nevoie de personalitati politice puternice in echipa, pentru a exista o Comisie influenta in statele membre si in Parlamentul European.

Oricare ar fi varianta adoptata de Barroso, este cert ca acum au loc cele mai intense negocieri pe portofolii, intre statele membre, chiar daca se asteapta alegerile din Germania, de la sfarsitul acestei saptamani, si formarea noului guvern, precum si referendumul din Irlanda. Autoritatile de la Bucuresti ne tot asigura ca Romania isi face treaba, ca negociaza intens, ca vrea agricultura, dar si-a exprimat optiuni si pentru extindere, cercetare sau dezvoltare regionala, potrivit lui Theodor Stolojan. Acestea sunt vocile unei parti din coalitie, adica din PDL.

Pe de alta parte, PSD pare destul de confuz: sunt voci, a lui Adrian Severin de exemplu, care spun clar ca nu il poate sustine pe Ciolos, si lasa impresia ca social-democratii au mers intr-o formula proprie de negocieri - avansand chiar niste variante de nume: Tanasescu, Puscas, Diaconescu,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum o ora
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum o ora
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Război în Gaza, ziua 209. Hamas dă de înţeles că ar putea accepta un armistiţiu

Press Alert acum 36 minute
Foto: arhivă Reprezentanții Hamas sugerează că ar putea accepta un armistițiu. Ei analizează propunerea făcută în cadrul negocierilor de pace de la Cairo. O delegație a Hamas va merge în Egipt pentru a purta discuții. Un lider Hamas a declarat joi c

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum 3 ore
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

De ce palestinienii se pot baza pe studenţii americani, dar nu şi pe aliaţii arabi pentru a le susţine cauza prin proteste

News.ro acum 2 ore
Palestinienii poate că sunt mulţumiţi să vadă campusurile universitare americane izbucnind indignate faţă de ofensiva Israelului în Gaza, dar unii din enclava măcinată de conflict se întreabă, de asemenea, de ce nu au loc proteste similare şi în ţăr

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 9 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Taiwanul a detectat 26 de avioane și 5 nave chineze în jurul insulei

HotNews acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat vineri că a detectat 26 de avioane şi cinci nave chineze în jurul insulei în ultimele 24 de ore, transmite AFP, preluată de Agerpres. Piloți taiwanezi fugind pentru a decola cu avioane de luptă ale țăriiFoto:

Ruşii câştigă teren în Africa. Trupele Moscovei au intrat într-o bază aeriană din Niger unde erau staţionaţi soldaţi americani

HotNews acum 3 ore
Militari ruşi au intrat într-o bază aeriană din Niger care găzduieşte trupe americane, după decizia juntei din Niger de a expulza forţele SUA din ţară, relatează The Guardian. Membri ai juntei care a dat lovitura de stat din NigerFoto: AA/ABACA / Ab

Salvamontiştii din Braşov oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care se întâlnesc cu un animal sălbatic

News.ro acum 10 ore
Salvamontiştii din Braşov le oferă turiştilor zece sfaturi pentru situaţiile în care aceştia s-ar întâlni cu un animal sălbatic, între care acelea de a nu pleca singuri în drumeţie pe munte, a face zgomot pentru a-şi anunţa prezenţa, a nu se apropia

BREAKING David Cameron: Ucrainenii „au dreptul de a lovi în interiorul Rusiei”

G4Media acum 2 ore
Ministrul britanic de Externe David Cameron a vizitat joi Kievul şi a anunţat intenţia Regatului Unit de a-şi reuni partenerii luna viitoare pentru a strânge fonduri cu scopul de a răspunde nevoilor militare ale Ucrainei, au anunţat serviciile sale,

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°