Parlamentul European a numit-o miercuri pe franţuzoaica Daniele Nouy la conducerea noii autorităţi de supraveghere a băncilor din zona euro, înfiinţată sub tutela Băncii Centrale Europene (BCE).
Nouy, care conduce din 2003 autoritatea de reglementare financiară din Franţa, a supravegheat băncile franceze pe parcursul crizei datoriilor. Ea va avea la dispoziţie un an să ajute la construirea de la zero a noii autorităţi europene de reglementare, care urmează să îşi înceapă activitatea în noiembrie 2014, relatează Bloomberg.
Numirea lui Daniele Nouy, pentru un mandat unic de cinci ani, a fost aprobată la Strasbourg cu 555 de voturi pentru, 60 împotrivă şi 52 de abţineri.
"Sistemul bancar francez a ieşit din criză relativ bine. Sunt foarte puţini oameni cărora nu le-a fost lezată reputaţia de criză. Nu se pot spune prea multe împotriva lui Nouy, iar asta este foarte important", a declarat Karel Lannoo, director general la Centrul pentru Studii de Politică Europeană din Bruxelles.
Înfiinţarea autorităţii de supraveghere a BCE este primul pas de îndeplinire a angajamentului liderilor UE din iunie 2012, de prevenire a crizelor viitoare. Miniştrii de finanţe europeni discută în prezent un mecanism de tratare a posibilelor falimente bancare.
Nouy, în vârstă de 63 de ani, a urmat exemplul tatălui său şi a lucrat la Banca Franţei din 1974, timp de trei decenii. Alţi cinci ani a fost secretar general al Comitetului Basel pentru Supravegherea Bancară, iar în 2003 a devenit şefa autorităţii de reglementare financiară din Franţa.
Din această calitate a contribuit la ghidarea băncilor franceze pe parcursul crizei financiare.
Franţa avea la sfârşitul lui 2012 datorii de 2,2 miliarde de euro generate de eforturile de susţinere a pieţei financiare şi a companiilor de profil, comparativ cu 287 de miliarde de euro în cazul Germaniei, potrivi