Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prostia cu „lefurile nesimţite“

Publicat in Adevarul, duminică 14 martie 2010 ·

Un stat nu poate fi performant cu angajaţi aduşi de la coada vacii.

În faţa mea stă premierul Georgiei, Nika Gilauri. Deşi i-ai da mai mult, nu a împlinit încă 35 de ani. Vorbeşte cu entuziasm despre ţara lui. Despre faptul că au reuşit să iasă din recesiune, despre cei 1.000 de kilometri de şosele modernizate anul trecut, în plină criză, pe banii organismelor financiare internaţionale. Sau despre cei 100 de kilometri de autostradă. Îţi povesteşte despre cele cinci taxe valabile în ţara lui. Cinci, faţă de peste o sută în România! Sau despre faptul că un funcţionar de la frontieră este concediat dacă un vizitator nu intră în Georgia în mai puţin de trei minute. „Facem legi simple, iar funcţionarul nu are cum să le interpreteze după bunul plac. Asta elimină corupţia", spune el.

Premierul georgian face parte din pleiada de tineri cu studii în străinătate care au preluat funcţiile executive după „Revoluţia Trandafirilor" din 2003. Georgia are guvernul cu cea mai scăzută medie de vârstă din lume. Membrii săi au venit din toată lumea ca să lucreze pentru stat. Nika Gilauri a studiat în Irlanda, Statele Unite, Franţa, Japonia. Îl întreb cât câştigă. Circa patru mii de dolari pe lună, salariu. Bonusurile pot depăşi însă salariul anual, lucru valabil pentru toţi funcţionarii publici ai Georgiei. Dar bonusurile se acordă după criterii de performanţă bine definite, ca în orice companie privată. Preşedintele îl evaluează pe prim-ministru. Premierul, pe miniştri. Şi tot aşa, în jos. Un angajat al sectorului public care şi-a îndeplinit obiectivele poate încasa o „leafă nesimţită", după standardele propagandei politice de la Bucureşti.

Discuţia cu Nika Gilauri îţi dă sentimentul tonic că o ţară lipsită de resurse şi plasată de partea nefericită a geopoliticii poate depăşi greutăţile, bazându-se pe inteligenţă. Georgia a pornit cu mult mai de jos decât a fost

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum 31 minute
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

UPDATE - Klaus Iohannis, primit de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă/ Biden: Aţi întrecut toate aşteptările/ Iohannis: Lucrăm împreună la programul Visa Waiver

News.ro acum 19 minute
Preşedintele Klaus Iohannis este primit, marţi seară, de preşedintele SUA, Joe Biden, la Casa Albă, în cadrul vizitei pe care şeful statului român o face la Washington, D.C. Joe Biden a amintit că a luptat pentru integrarea României în NATO, adăugân

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 4 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Nicuşor Dan: Mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD, astfel încât să nu iasă Cristian Popescu Piedone sau Gabriela Firea

News.ro acum 3 ore
Nicuşor Dan a declarat, marţi, că principalii săi rivali sunt candidata PSD Gabrielea Firea şi candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone la Primăria Capitalei. „Cred că lupta se va da cu unul dintre cei doi candidaţi de stânga, şi eu cred că va fi cu

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum o ora
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum o ora
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Regele Charles nu se va întâlni cu prinţul Harry în timpul vizitei acestuia în Marea Britanie

Mediafax acum 18 minute
Ducele de Sussex a sosit în Marea Britanie pentru evenimentele care marchează cea de-a zecea aniversare a Jocurilor Invictus, inclusiv o ceremonie la Catedrala St Paul. Este pentru prima dată când prinţul se află în ţară de la vizita sa pentru a-l v

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 57 minute
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°