Ştirea scurtă şi pe înţelesul electoratului băsescian sună cam aşa: Videanu a pus un popă, fost şef al cimitirelor şi crematoriilor, şef la privatizare. Dezvoltând olecuţă subiectul, dacă ne interesează, aflăm că numitul Popa, teolog la bază şi posesor al unui trecut administrativ cu iz penal, a fost numit adjunct al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI). Structura asta cu nume complicat se ocupă (sau, mai exact, ar trebui să se ocupe) de gestionarea societăţilor din energie (gaze, petrol etc.) aflate în proprietatea statului, de exercitarea calităţii de acţionar a statului la firmele unde pachetele majoritare au fost deja vândute şi, nu în ultimul rând, de vânzarea acestor entităţi şi/sau a acţiunilor rămase încă la stat. |n câteva cuvinte, OPSPI e FPS-ul (APAPS-ul, dacă vă sună mai bine) de uz propriu pe care şi l-a inventat, o tempora, Dan Ioan Popescu, astfel încât societăţile strategice pe care le călărea administrativ să nu i se mute, întru privatizarea convenită de guvernul Năstase cu marii finanţatori internaţionali, la Ovidiu Muşetescu.
Din perspectiva privatizării, eu zic să stăm liniştiţi. Administraţia portocalie mai are un pic şi scoate acest cuvânt şi din dicţionar, că din programul de guvernare şi din acţiunea publică l-au eliminat de-o bună bucată de vreme. Deci nu trebuie să ne străbată vreo spaimă că-l pune Adriean Videanu pe părinţel (pe care-l mai şi cheamă, culmea ironiei, Popa) să vândă vreo perlă a coroanei prin Piaţa Matache sau la Obor. Principala valenţă a OPSPI, ca să nu scriu singura, a rămas cea de administrare. Adică, mai pe româneşte, controlul economiei de stat, de la numirile clientelei politice în funcţiile executive, consiliile de administraţie (CA) şi adunările generale ale acţionarilor (AGA) şi până la avizarea/semnarea/aprobarea contractelor comerciale.
Iar toate astea se tr