•Echipa ieseana Backgammon 6x5 a primit Trofeul Fair-Play la competitia de la Eforie Nord •Sambata va avea loc un nou concurs de table la discoteca Maxx, de la Sala Polivalenta
Timp de mai multe zile, la Eforie Nord a avut loc Cupa Federatiei - Optinova la table, acolo unde a fost prezenta si echipa ieseana Backgammon 6x5, compusa din Vasile Grajdeanu (presedintele clubului), Viorel Gheorghiu (membru fondator) si Dan Andriescu. Sponsorizata de firma Optinova si organizata de FR Table, competitia de la Eforie Nord s-a disputat pe trei sectiuni: backgammon, table pentru avansati si table open. La concursul de backgammon (un joc de table cu reguli mai speciale) s-au inscris cei mai potenti jucatori, taxa de participare fiind de 1.500.000 lei. Printre acestia s-a aflat si ieseanul Viorel Gheorghiu (inginer constructor si director de filiala la SC Conest SA), care a avut un parcurs excelent si s-a clasat finalmente pe locul 2, primind o diploma, o cupa si un premiu pe masura. In celelalte doua concursuri de table (pentru avansati si open), Viorel Gheorghiu s-a clasat pe locul 3, dupa ce a castigat ambele finale mici. Per total competitie, Viorel Gheorghiu a adunat premii de 4.200.000 lei, o pereche de ochelari Optinova si a beneficiat si de o consultatie gratuita la firma care a sponsorizat concursurile de pe Litoral, probabil pentru a vedea mai bine cum se da cu zarul. Intr-o competitie la care au participat foarte multi jucatori de table din toata tara, din Bucuresti, Timisoara, Buzau, Targu Ocna, Giurgiu, Calarasi, Constanta, Iasi etc., ceilalti doi sportivi ai echipei noastre, Vasile Grajdeanu si Dan Andriescu, au participat doar la cele doua concursuri de table, unde au castigat turneele de consolare. La finalul competitiei, putem mentiona si faptul ca echipa ieseana Backgammon 6x5 a primit din partea organizatorilor Trofeul Fair-Play si a fost inv