Tradiţia spune că porcul de Crăciun se sacrifică în ziua de Ignat, adică pe 20 decembrie. Numai că românii adaptează tradiţia şi taie animalul din ogradă când au timp, cât mai aproape de Ziua Naşterii Domnului sau în weekend-ul dinaintea sfintei sărbători. În ziua de Ignat, gospodarii pregătesc locul unde va fi pârlit porcul, apoi scot animalul în bătătură. Se spune că la sacrificarea porcului nu trebuie să asiste oameni miloşi pentru că, astfel, animalul moare mai greu, iar carnea nu va mai fi aşa gustoasă.
În unele părţi, porcul este asomat, nu după normele europene, ci cu o jumătate de litru de ţuică. Ca să nu mai simtă nimic. După ce a fost pârlit, oamenii încep să-l tranşeze. Slănina se pune la sărat, iar carnea este separată pentru sarmale şi cârnaţi, friptură şi “pomana porcului”. Apoi începe prepararea cârnaţilor, a tobei şi a caltaboşului.
Nicio zi de Ignat nu se poate sfârşi fără pomana porcului. Odată tăiat şi tranşat porcul, iar carnea pregătită, bărbaţii se aşază la un pahar de vin fiert sau ţuică fiartă, după plac, iar gospodinele pun la ceaun cele mai fragede bucăţi.
Superstiţii de Ignat
În ziua sacrificării porcilor, nu se lucrează. Se spune că cel care va munci va cădea la pat şi va avea convulsii aidoma porcului tăiat. Bătrânii cred că cine n-are porc gras de Crăciun şi cuţit în vremea pepenilor n-a cunoscut fericirea. Totodată, tradiţia spune că cine n-are porc, să taie măcar o găină pentru că trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat.
Tot bătrânii cred că, înainte de tăiere, porcul amuţeşte câteva ore, simţindu-şi parcă sfârşitul. Această perioadă e numită în popor “tăcerea porcului”.
De asemenea, după tranşare, dacă în inima porcului a rămas sânge închegat, proprietarul va avea noroc de bani. Tot de Ignat, în unele zone din ţară se mai respectă încă tradiţia ca bunic
