Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Defileul Jiului, drum încărcat de istorie

Publicat in Adevarul, vineri 24 iulie 2009 ·

Turiştii care călătoresc pe defileu pot admira locuri ce amintesc de trecutul Gorjului Chiar şi drumul spre Parcul Naţional Defileul Jiului oferă câteva lucruri ce merită văzute. Mănăstiri, muzee şi obiecte ce amintesc de istoria Gorjului. Toate acestea te întâmpină în drumul spre Defileul Jiului. În perioada 15.11.2008-12.08.2009 se desfăşoară proiectul „Educaţie şi Conştientizare privind Parcul Naţional Defileul Jiului“, finanţat de Administraţia Fondului pentru Mediu în parteneriat cu Consiliul Judeţean Gorj. Valoarea totală a proiectului este de 57.464 de lei şi constă în activităţi de educare a tinerilor, realizarea de panouri informative şi materiale promoţionale.

Muzee şi mănăstiri, pe drumul spre defileu

Plecând din Târgu-Jiu spre nord pe DN 66 (Târgu-Jiu - Petroşani), şoseaua lasă în dreapta localitatea Curtişoara, atestată documentar din secolul al XV-lea în timpul domnitorului Vlad Vodă Călugărul.

Aici se află Muzeul Arhitecturii Populare de la Curtişoara, amenajat între anii 1968 -1975, ce oferă vizitatorilor piese de mobilier ţărănesc, obiecte etnografice şi costume gorjeneşti şi case specifice satului din Gorj cu sute de ani în urmă. În 2002, în incinta muzeului a fost strămutat întreg complexul familiei Tătărescu de la Poiana Rovinari. Tot aici se află cea mai frumoasă culă din judeţul Gorj, construită între secolele XVII - XVIII.

În apropierea oraşului Bumbeşti-Jiu se află Castrul Roman, construit, se pare, în timpul împăraţilor Septimus Sever şi Antonun Caracala, de către Cohorta I a Britaniilor, Aurelia Antoniniana Militaria.

La intrarea în defileul Jiului se văd ruinele Mănăstirii Vişina, ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân (1386- 1418), care are ca hram Sfânta Treime.

La aproximativ 35 de km de Târgu-Jiu, pe malul stâng al Jiului, se află Mănăstirea Lainici, care are ca hram Intrarea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 10 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 9 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 7 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 10 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 7 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 10 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 6 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum 7 ore
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 8 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 4 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

12°
mie.

12°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

mie.

8°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

9°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

11°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

10°/22°