Varianta fuziunii cu Concordia Chiajna a căzut definitiv. Rămaşi fără antrenor, fără sprijin financiar şi cu doar şapte jucători, ialomiţenii au şanse minime să supravieţuiască. Primarul din Chiajna a renunţat la parteneriatul cu Bucşaru întrucât visul său de a avea echipă în Liga I poate fi împlinit pe cont propriu mult mai uşor decât prin tentativa de a salva Unirea de la retrogradare.
Decizia Federaţiei Române de Fotbal, de a le interzice echipelor Săgeata Năvodari, FC Botoşani şi Viitorul Constanţa să promoveze în Liga I, a demolat parteneriatul dintre Unirea Urziceni şi Concordia Chiajna. "La ora actuală, Concordia are 99% şanse de promovare în Liga I. Trebuie doar să batem în meciurile de acasă", ne-a explicat primarul din Chiajna, Mircea Minea. Concordia şi Unirea nu semnaseră decât un contract de închiriere pentru stadionul din Chiajna, aşa că renunţarea la parteneriat a fost doar o simplă formalitate.
„Pe mine m-a sunat vineri domnul primar Minea să îmi spună că nu mai putem face ceea ce voiam şi că fiecare echipă trebuie să meargă pe drumul ei. Concordia va activa în continuare la Chiajna, iar obiectivul urmărit este promovarea în Liga I. Eu voi fi antrenor principal, iar Cristi Bălaşa va fi secund", a declarat şi Costel Orac, cel care ar fi trebuit să conducă echipa din Urziceni în cea de-a doua parte a campionatului. "Nu ştiu exact ce se va întâmpla la Urziceni, totul depinde de conducerea lor. Probabil că se caută soluţii acum pentru a rezolva problema într-un fel. Luni vom avea un antrenament cu toţii, după care vom vedea ce va fi", a mai spus Orac.
Ialomiţenii mai au doar şapte jucători
Situaţia campioanei României din 2009 este cu atât mai tragică cu cât ialomiţenii au rămas, cu două săptămâni înainte de startul returului, fără antrenor şi fără majoritatea fotbaliştilor din lot. Practic, din lotul deplasat de Orac în Antalya ar