După sfârşitul războiului rece, structura sistemului internaţional s-a schimbat radical, trecând de la structura verticală (conflictele nu mai au aceiaşi importanţă) la una orizontală (conflictele sunt cu mult mai complexe).

Confruntarea Est - Vest, precum şi primatul politico-militar se erodează trecând mai mult pe latura economică sau comercială. Astfel, puterea economică şi puterea politică iau traiectorii din ce în ce mai corelate.

Printre tentativele cele mai ambiţioase, în ceea ce ţine de bilanţul şi consecinţele sistemului bipolar, s-au pronunţat: Francis Fukuyama în "Sfârşitul istoriei", Samuel Huntington cu "Ciocnirea civilizaţiilor", în care se menţionează că: "războaiele dintre regi din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea au fost urmate de războaie între naţiuni, apoi de războaie între ideologii, iar secolul XXI războaiele vor fi între civilizaţii."; Zbigniew Brzezinski "Marea tablă de şah", Zaki Laidi cu operele "Une monde prive de sens" şi "Geopolitique du sens" etc. Trebuie oare să constatăm "sfârşitul bipolarităţii", "sfârşitul istoriei", "sfârşitul statului naţiune", "sfârşitul geografiei", "sfârşitul teritoriilor", "sfârşitul ordinii militare", avem oare curajul să afirmăm toate acestea?

Cu certitudine putem afirma că sfârşitul războiului rece nu a pus capăt confruntărilor şi războaielor de pe mapamond. Uneori sfârşitul bipolarităţii a instigat mai multe conflicte locale bazate pe regimul de apartheid şi contestarea sa, cicluri de rebeliuni şi de represiuni în America centrală, în alte cazuri, din contra, sfârşitul războiului rece a incitat explozia noilor conflicte, cum a fost cazul fostei Iugoslavii, războaielor din Caucaz, Tadjikistan, Republica Moldova etc.

Destrămarea Uniunii Sovietice şi a Iugoslaviei, apariţia noilor state independente, lichidarea Tratatului de la Varşovia au schimbat radical harta geopolitică şi politică