Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 20 de curse Lufthansa au fost anulate miercuri

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 septembrie 2012 ·

Aproximativ 20 de curse Lufthansa, cele mai multe către Frankfurt şi Munchen, au fost anulate, miercuri, din cauza grevei de marţi a personalului de bord al principalei companii aeriene germane, relatează AFP, citată de Mediafax.

Citeşte şi:

Perturbări ale traficului aerian, aşteptate la Berlin din cauza unei noi greve la Lufthansa Însoţitorii de zbor de la Lufthansa au intrat în GREVĂ

Chiar şi după încheierea grevei, Lufthansa anticipează probleme în derularea zborurilor", a anunţat compania pe site-ul său de Internet.

După eşecul negocierilor privind salariile şi condiţiile de muncă, însoţitorii de zbor de la Lufthansa au încetat munca timp de mai multe ore marţi, cauzând anularea a sute de zboruri pe aeroporturile din Frankfurt şi Berlin-Tegel, unde greva s-a încheiat în cursul după-amiezii, precum şi la Munchen, unde greva s-a încheiat în cursul nopţii.

Lufthansa a publicat lista zborurilor anulate pe site-ul său de Internet, dar şi-a avertizat clienţii că pot avea loc anulări neprevăzute şi întârzieri.

"Pentru moment, Lufthansa nu poate spune cu precizie care vor fi consecinţele grevei", scrie compania.

Totodată, a amintit că zborurile filialelor sale ca Germanwings şi Air Dolomiti nu sunt vizate.

Trei curse dinspre Statele Unite au fost deja anulate în cursul nopţii, iar alte 20, majoritatea cu destinaţia Munchen sau Frankfurt, nu vor decola miercuri.

Pentru joi, două curse între Munchen şi Torino au fost anulate.

Marţi seară, după eşecul discuţiilor cu conducerea, sindicatul german UFO a ameninţat că va declanşa, vineri, o grevă naţională de 24 de ore.

Aproximativ 20 de curse Lufthansa, cele mai multe către Frankfurt şi Munchen, au fost anulate, miercuri, din cauza grevei de marţi a personalului de bord al principalei companii aeriene germane, relatează AFP, citată de Mediafax.

Citeşte şi: @N_P

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vasile Bănescu, despre câștigătorul Eurovision 2024: „Victoria lui Nimeni (Nemo), una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii”

HotNews acum 57 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a criticat în termeni duri victoria artistului elvețian Nemo la Eurovision 2024, afirmând că este o insultă pentru muzică, care „zdrobește firescul” și „extermină buna-cuviință și bunul simț”. Vasile Bane

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 4 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 3 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

Primul pacient din istorie cu transplant de rinichi de porc a murit la două luni după operație

HotNews acum o ora
Prima persoană din istorie căreia i s-a făcut un transplant de rinichi de porc a murit la aproape două luni de la intervenția chirurgicală, potrivit Sky News. Richard Slayman, în vârstă de 62 de ani, fusese supus în martie, timp de patru ore, operaţ

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 2 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 2 ore
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Alături de Polonia și Slovacia, România livrează Ucrainei curent electric

Ziua Constanta acum 48 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furnizează astăzi energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi ieri, relatează presa ucraineană. Ieri, necesarul consumatorilor ucraineni a fost acoperit din producţia p

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 21 minute
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

8°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°