Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maldini, ultimul meci

Publicat in Adevarul, duminică 31 mai 2009 ·

Legendarul fundaş al lui AC Milan va juca astăzi, contra Fiorentinei, ultimul său meci din carieră. După o activitate de 31 de ani, Maldini este un adevărat idol pentru tifosii rossoneri. Clubul AC Milan se pregăteşte să se despartă de cel mai reprezentativ jucător din istoria sa. La aproape 41 de ani, Paolo Maldini le-a spus deja adio propriilor fani, la meciul de săptămâna trecută. El se va retrage din activitate astăzi, după partida cu Fiorentina, din ultima etapă a campionatului italian.

Fundaşul şi-a petrecut întreaga viaţă sportivă îmbrăcat în roşu şi negru, culorile marelui club milanez la care a jucat începând din 1978. Ultimul meci al lui Maldini în faţa propriilor fani a fost trist. AC Milan a pierdut cu 2-3 întâlnirea cu AS Roma, iar fundaşul a fost fluierat de câţiva dintre fanii milanezi. „A fost un grup restrâns de suporteri. Nimeni şi nimic nu poate umbri însă cariera impresionantă a lui Paolo”, a declarat antrenorul Carlo Ancelotti, coechipier cu Maldini în perioada 1987-1992.

Dinastia Maldini

Numele Maldini este strâns legat de clubul AC Milan. Tatăl lui Paolo, Cesare, a jucat la clubul de pe San Siro timp de 12 ani, între 1954 şi 1966. Spre deosebire de fiul său, Cesare nu a fost fidel unei singure echipe, el jucând şi la Triestina, şi la AC Torino. A rămas însă cu sufletul la Milan, acolo unde şi-a dus copilul de zece ani să înveţe fotbalul.

Surprinzător, micul Paolo era suporterul lui Juventus, una dintre rivalele lui AC Milan, iar idolul copilăriei sale a fost celebrul atacant „juventin” Roberto Bettega. Cei şapte ani petrecuţi la grupele de juniori ai lui AC Milan i-au imprimat însă lui Paolo pasiunea pentru clubul rossonerro. În plus, tatăl său, pe atunci selecţioner al naţionalei U-21 a Italiei, l-a selecţionat pe Paolo de 12 ori, înainte ca tânărul fundaş să facă pasul la prima repreze

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°