Aproximativ 100 de copii din ţară, dar şi străinătate vă invită să ascultaţi sunetele de toacă şi de clopote. Începând de azi, oraşul Victoria găzduieşte a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Toacă şi Clopote „Cântecul care zideşte”. Evenimentul se va desfăşura la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin Şi Elena”, sub atenta îngrijire a părintelui paroh Octavian Smădu, iniţiatorul acestuia şi cu binecuvântarea ÎPS Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului.
„În acest an, avem circa 100 de copii din 30 de judeţe ale ţării începând cu copii de la grădiniţă până la cei de clasa a VIII-a. În Festival este reprezentată şi Biserica Ortodoxă Sârbă, prin concurenţi de la Arad. De asemenea, avem concurenţi şi din Ucraina şi Bulgaria. Competiţia propriu zisă se va desfăşura marţi, însă programul festivalului cuprinde şi alte activităţi, pe lângă toacă”, explică părintele Octavian Smădu, de la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”.
Astfel, sosirea invitaţilor va fi azi, spre seară, iar mâine dimineaţă, de la 9.30 concurenţii şi însoţitorii lui vor face o vizită primarului şi vor asista apoi la un spectacol folcloric. Concursul de bătut toaca şi clopotele va fi precedat de o prezentare a concurenţilor, în „Parada portului popular”, de la ora 10.30. „Parada este una spectaculoasă, pentru că fiecare concurent va bătea toaca îmbrăcat în costumul popular tipic zonei din care vine. Concursul de bătut toaca şi de clopote începe de la ora 11.00, la Biserica noastră”, a mai spus părintele Octavian Smădu. De asemenea, localnicii şi turiştii vor putea admira şi expoziţia de icoane pe sticlă, din curtea Bisericii.
„Am reuşit să organizăm acest festival cu sprijinul Consiliului Judeţean, al Consiliului Local, dar şi a altor sponsori. Evenimentul are binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Laurenţiu Streza, mitropolitul Ardealului, pe care-l aşteptăm la eve