Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mihai Voicu: Nu este cazul unor discuţii PNL-PDL pe tema unificării dreptei. PNL face parte din USL

Publicat in Romania TV, luni 11 noiembrie 2013 ·

Liberalul Mihai Voicu consideră că nu este cazul unor discuţii între PNL şi PDL pe tema unificării dreptei, informează Agerpres. El a afirmat că formaţiunea pe care o reprezintă 'se ţine de angajamentele sale', fiind în acest moment membru USL.

'PNL se ţine de angajamentele sale, este membru al USL, se află în interiorul unui protocol care durează, eu sper mai mult, dar cel puţin până în anul 2016 şi nu avem de gând să-l încălcăm. În al doilea rând, trebuie să remarc faptul că în politică greşelile se plătesc prin vot sau la vot. Nu numai rezultatul alegerilor din decembrie 2012, dar şi actualele sondaje de opinie şi starea internă, cred eu, arată că PDL încă mai are de plătit greşelile din guvernare, greşeli pe care le-a făcut faţă de cetăţenii României, aproape faţă de fiecare dintre aceştia', a declarat Voicu, luni, la RFI.

Întrebat ce ar face liberalii dacă PDL i-ar invita la discuţii despre unificarea dreptei, după alegerile europarlamentare, Mihai Voicu a răspuns: 'Haideţi să nu luăm în discuţie scenarii care nu pot fi discutate, care nu are sens să le anticipăm. Multe se pot întâmpla. Ce-o să facem dacă o să cadă un meteorit... Nu, chiar nu are sens să vorbim. Sigur, păstrăm o relaţie civilizată de colegi de Parlament, dar discuţii de unificare nu cred că e cazul'.

VEZI SI:

Vasile Blaga: La prezidenţiale va fi mai înţelept să avem un singur candidat al dreptei, de preferat din PDL

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, transportate la spital, starea lor nu e gravă

News.ro acum 24 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 4 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Trophée Clarins, turneu de categorie

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 8 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Metoda „Accidentul”. Un deţinut a înşelat cu bani şi bijuterii mai mulţi bătrâni

Mediafax acum 5 ore
„La data de 11 mai 2024, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Secţia 14 Poliţie au pus în aplicare un mandat de percheziţie domiciliară, în Bucureşti şi au fost efectuate verificări în incinta unui penitenciar, într-un

Accident stupid, pe o autostradă din Belgia. Un șofer român de TIR a murit și o femeie este rănită, după ce un individ ar fi aruncat cu un capac de canal de pe un pod

Ziare.com acum 7 ore
Un maramureșean a murit în urma unui accident petrecut în Belgia, iar o femeie ar fi fost transportată la spital pentru investigații medicale, arată Informația Zilei. Totul s-ar fi întâmplat în timpul ce doi maramureșeni efectuau transport pe ruta S

România asigură peste 20% din consumul de carne de oaie din UE, susține ministrul Agriculturii

Ziare.com acum 2 ore
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a afirmat, duminică, 12 mai, că România asigură peste 20% din consumul din Uniunea Europeană la carnea de oaie. "Mă bucur că particip astăzi la o tradiţie pe care o respectaţi de ani de zile - Sâmbra Oilor. Dumn

Irina Begu s-a calificat în optimi la Roma

News.ro acum 5 ore
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, duminică, în optimi la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma. Irina Begu a trecut în turul trei de favorita 27, jucătoarea belgiană Elise Mertens, numărul 30 WTA, scor 6-2, 6-0. Meciul a durat o oră şi 18

UPDATE- Suceava: Incendiu cu degajări mari de fum la o hală de tâmplărie PVC, în oraşul Salcea. Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT / Incendiul a fost lichidat/ Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
Mai multe echipaje de pompieri intervin, duminică, pentru localitatea şi stingerea unui incendiu care a cuprins o hală în care se află tâmplărie PVC, în oraşul Salcea.

Vremea

București
acum

15°
dum.

11°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/16°
lun.

10°/15°
mar.

9°/13°
mie.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

9°/15°
lun.

5°/15°
mar.

6°/17°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/21°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

12°/20°