Argoul românesc s-a îmbogăţit de o bună bucată de vreme cu o expresie ce mi se pare a avea o semnificaţie aparte: "a merge cu naşul". Iei trenul, nu vrei să cumperi bilet, se cheamă că "mergi cu naşul". Iniţial, pesemne că cineva, surprins fără bilet în tren, îi va fi spus controlorului că "plăteşte naşul" - adică o persoană aflată altundeva în tren. Formula a prins şi a devenit, pare-se, un fel de semn de recunoaştere între pasagerul ilicit şi controlorul dispus să-şi rotunjească "renumeraţia mică după buget": "Merg cu naşul", cu alte cuvinte, semnalizez discret că n-am bilet, dar sînt dispus să vîr ceva bani direct în buzunarul dumitale, al controlorului, care nu vei face nazuri de fată mare. Interesant mi se pare aici că nu se spune: "merg cu fratele", "merg cu vărul" ori "merg cu prietenul", ci neapărat "merg cu naşul". Deloc întîmplător: în structura socială patriarhală, rurală, ba chiar de clan, naşul este o figură impozantă. De obicei, e o persoană mai avută, mai cu stare în sat sau chiar din afara acestuia, poate fi şi un "boier" de la oraş; e, în principiu, un om puternic, care îşi ajută finii în diferite moduri. Iar aceştia răspund şi ei, în diferite moduri, la nevoie. Este o modalitate tradiţională de întrajutorare, de sudare a legăturilor de clan, ca şi de exercitare şi de distribuire a influenţei şi puterii. Fiecare are datorii faţă de fini, dar şi faţă de naşul său, după vorba, de data aceasta veche, "orice naş îşi are naşul" - ce a ajuns să însemne: oricine are pe unul mai tare decît el însuşi. "A merge cu naşul" ar însemna, aşadar, decodat dincolo de nivelul prim, a dispune de influenţă, a avea pe cineva tare în spate, capabil şi voitor să te ajute, fie şi cînd ai încălcat regulamentul Căilor Ferate. Căci acesta este punctul sensibil: "naşii" descind dintr-o structură socială tradiţională cu o morală mai degrabă tribală; iar influenţa lor poate