Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timisoara: PORTRET / Cornel Galescu militează pentru Munţii Banatului

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

Alpinistul cărăşean a plecat, astăzi, de la Timişoara, într-o nouă expediţiei în Munţii Himalaya. Bănăţeanul va încerca să cucerească, în premieră naţională, vârful Pumori (7.161 m). Profil

Nascut. 26.12.1964. Caransebeş.

Studii. Facultatea de Calculatoare din Timişoara.

Familie. Căsătorit cu Ana Maria. Au doi copii: Andrei (7 ani) şi Cristina (10 ani)

Cornel Galescu, „Coco”, aşa cum îl ştiu prietenii şi iubitorii de alpinism, de trei ani tânjeşte şi pregăteşte o nouă expediţie. Acum a venit rândul să plece, din nou, pe Himalaya, loc considerat paradisul alpiniştilor. „Locul unde se termină ceilalţi munţi, începe Himalaya”, cum îi place să spună lui Coco Galescu. De această dată, ţinta este vârful Pumori (7.161 m), supranumit şi „fiica Everestului”.

Dintre toate expediţiile pe care le-a avut, şi nu au fost puţine, cea din 1996, de pe „optmiarul” Dhaulagiri (8.168 m), din Himalaya, a fost cea mai dificilă. „Era să mor de patru, cinci ori pe zi, din cauza avalanşelor, a crevaselor şi din cauza vremii. În acel sezon au murit 11 oameni acolo”, a declarat Galescu.

Prima linie a alpinismului

Pasiunea pentru munte a început din copilărie. Avea 10 ani când a urcat prima dată pe schiuri. „Când am descoperit muntele, am ştiut că este o pasiune de o viaţă. Am început alpinismul în 1985, la Universitatea Timişoara, sub îndrumarea lui Eugen Seracin. A fost o adevărată familie montană”, a afirmat Galescu.

De abia după Revoluţie a putut visa la adevăraţii munţi ai lumii. Prima ieşire a fost în 1990, pe vârful Elbrus (5.648), din Caucaz. În 1993 a avut o premieră mondială în Turcia, pe Munţii Kackar. „Eu sunt privilegiat pentru că fac parte din prima generaţie din istoria alpinismului românesc. Până în 1990 am făcut performanţă în Carpaţi, iar după aceea am putut descoperi şi alţi mu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 5 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 3 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 4 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 8 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 8 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°