„Jurnalul unei şcolăriţe“, pelicula nord-coreeană regizată de Jang In Hak, este punctul forte al celei de-a patra ediţii a Festivalului de Film Asiatic de la Bucureşti. Evenimentul se va desfăşura la cinematograful Scala, începând de vineri, 19 iunie, şi va ţine până la 28 iunie. Lungmetrajul „Jurnalul unei şcolăriţe“ va rula în România într-o proiecţie-eveniment, care va avea loc sâmbătă, 27 iunie, la ora 19.00.
Scenariul filmului, semnat de Jun-Bo An, a fost aprobat şi completat de şeful statului nord-coreean, Kim Jong-II, care a luat parte şi la producţie, şi la montaj.
Focus Thailanda
Pelicula, realizată în 2006, a fost arătată în acelaşi an, în premieră mondială la Festivalul de la Cannes, drept „primul film nord-coreean prezentat vreodată la un festival din Occident“. Nu mai puţin de opt milioane de nord-coreeni au urmărit în cinematografele din Phenian povestea tinerei Su-ryeon.
Tot în premieră absolută pentru România vor fi proiectate la Fest’Asia lungmetraje din seria „Ochiul“, trilogia horror a fraţilor Oxide şi Danny Pang, produsă în Hong Kong şi Thailanda.
Un program special este dedicat cinematografiei thailandeze, sub titulatura „filme-şoc“. O altă secţiune este rezervată cineastului Johnnie To, unul dintre cei mai apreciaţi regizori şi producători din Hong Kong.
Vor fi prezentate trei pelicule realizate de Johnnie To: „Election 1“, „Election 2“ şi „Exiled“.