Gigi Becali a fost transferat, pe şest, marţi după-amiază, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa. Cererea latifundiarului din Pipera fusese aprobată de mai multă vreme de conducerea închisorii Jilava, însă verdictul final pentru transfer a fost dat de o comisie a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au confirmat pentru adevărul.ro mutarea lui Gigi Becali la închisoarea Poarta Alba, în cursul zilei de marţi.
Acolo, „Gigi Becali va sta într-o celulă cu 20 persoane care fac parte din categoria infractorilor care au nevoie de protecţie specială, cum ar fi primari, avocaţi sau poliţişti. Becali este singura «vedetă» de la noi. Dar nu va fi tratat ca o vedetă. Va sta cât este prevăzută pedeapsa, asta dacă nu cere transferul în alt penitenciar sau dacă nu sărvârseşte fapte pentru care să fie transferat“, a declarat pentru adevarul.ro Gelu Dănuţ Dincă, directorul penitenciarului de la Poarta Albă.
Becali şi-a cerut transferul după ce a fost sancţionat de conducerea închisorii Jilava
Cererea de transfer a lui Gigi Becali a venit după ce latifundiarul a fost sancţionat acum câteva luni de Penitenciarul Jilava pentru că a folosit cartela unui deţinut pentru a telefona în afara închisorii, şi timp de 30 de zile, latifundiarul nu va mai putea participa la activităţile sportive şi culturale.
Bogdan Vlad, unul dintre avocaţii săi, a precizat că finanţatorul Stelei ar putea fi mutat la Penitenciarul Poarta Albă din cauza relaţiilor „deteriorate” dintre Becali şi conducerea închisorii Jilava.
„Nu ştiu, nu ştiu dacă îl mută. Se pare că da. Nu am detalii şi elemente suficiente ca să spun dacă îl mută. Oricum, relaţiile sale cu conducerea acestui penitenciar sunt destul de deteriorate. Era o comisie de la Ministerul de Justiţie... Păi nu ved