Adrian Năstase îl numeşte pe Traian Băsescu, fostul său contracandidat la prezidenţialele din 2004 "mincinos ordinar". Afirmaţia a fost făcută pe blogul personal şi face referire chiar la lupta politică dintre cei doi de acum cinci ani. Sursa: Sorin Antonescu Adrian Năstase susţine într-o postare pe blogul său de astăzi că Traian Băsescu "era să facă de râs statul român, în preajma semnării Tratatului de aderare la UE, acuzând guvernul de fraudarea alegerilor, pe modelul scandalului Revoluţiei portocalii din Ucraina".
"S-a dovedit că Băsescu a fost un mincinos ordinar, dar lucrul ăsta nu a mai contat pentru rezultatul alegerilor. Minciunile de atunci erau în “interesul naţional” al României?", se întreabă retoric Năstase.
Social-democratul aduce ca argument pentru "minciunile" actualului şef al statului un studiu realizat de Asociaţia "Pro Democraţia", cu specialişti străini, în care, susţine el, se arăta că alegerile din primul tur al alegerilor din 2004 nu au fost fraudate aşa cum Traian Băsescu declara atunci. "Expertiza realizată, după primul tur de scrutin, de către "Pro Democraţia" cu specialişti străini , a arătat că a fost vorba de minciuni iresponsabile. Din motive care încă îmi scapă, expertiza a fost facută publică doar a doua zi după al doilea tur de scrutin", scrie Adrian Năstase.
"Băsescu vrea să dea sentimentul că a sorbit din biberon de la naştere"
Deputatul PSD mai spune că "Traian Băsescu vorbeşte grav şi des despre “interesul national”. "El se consideră singurul care stie în ce constă interesul naţional şi poate, de aceea, să-i judece pe cei care îl atacă josnic (pe interesul national). El vrea să dea sentimentul că a sorbit, încă de la naştere, din biberon, şi, mai târziu, din alte recipiente, secretul interesului naţional şi că a devenit păzitorul templului unde diverse vestale intreţin