Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Orientarea școlară, obligatorie în cazul copiilor cu handicap

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Tatăl unui băiețel de șapte ani, cu handicap accentuat, din Dealul Cucului, comuna Poiana Cristei, susține că fiul său nu mai este primit la școală din dispoziția conducerii instituției. Directoarea Școlii Poiana Cristei susține că din cauza acestui copil, învățătoarea trebuie să facă orele cu ușa clasei încuiată. Ea susţine că nu a făcut decât să indice acesteia să ia legătura cu părinții pentru a stabili cum se poate rezolva situația. Specialiștii din cadrul Serviciului de Evaluare Complexă a copilului cu handicap spun că școala ar fi trebuit să le sesizeze problema. „Luni am chemat mama copilului la noi. O vom îndruma către comisia de orientare școlară, care va decide care este traseul educațional cel mai potrivit pentru băiat”, au spus aceștia.

Aurel Matei, tatăl lui Vlăduț, în vârstă de 7 ani, din Dealul Cucului, comuna Poiana Cristei, a rămas fără cuvinte zilele trecute, când a aflat că nu-și mai poate trimite copilul la școală. Revoltat, omul a povestit că s-a străduit cât a putut și și-a dus fiul la recuperări și tratamente, astfel încât, chiar dacă acesta este încadrat în grad accentuat, să poată urma cursurile unei școli de masă. „Are o deficiență de vorbire, dar l-am dus la logoped și nu numai, și este bine acum, vorbește, înțelege... La vârsta lui ar fi trebuit să-l înscriu în clasa I, dar am înțeles că e mai bine pentru el să-l dau în grupa 0, așa că l-am înscris la școala din Dealu Cucului. Și nu a fost nicio problemă, învățătoarea l-a primit. Dar zilele trecute a venit directoarea de la Poiana Cristei și cu o profesoară de franceză, că ei fac și franceza, și au spus că băiatul meu nu mai poate veni la școală! Nu înțeleg de ce l-au primit la început, dacă copilul meu nu este apt! Eu cred că pentru clasa 0 face față și cu atât mai mult se recuperează, cu cât stă între copii normali! De la școală nu mi-au zis niciodată că să duc alte acte d

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă o medalie de aur pentru România la Europenele de Canotaj

Mediafax acum o ora
„Aur pentru România în ultima finală din cadrul Campionatelor Europene de la Szeged: <proba regină> a canotajului, cea de 8+1 feminin (W8+). Echipajul compus din Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Adriana Adam, Maria Lehaci, Mădălina Bereş, Amalia Bereş

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 3 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 2 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Final de vis pentru România la CE Canotaj: Aur în proba de 8+1 feminin

HotNews acum o ora
Delegația României a încheiat perfect participarea la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria, echipajul feminin de 8+1 cucerind medalia de aur. Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: MoiraM / Alamy / Alamy / Profimedia În proba regină a canotajului, fetele

Firea, la depunerea candidaturii: Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică / Ciolacu: Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine necondiţionat

News.ro acum 2 ore
Gabriela Firea a declarat, la depunerea candidaturii pentru un nou mandat de primar general al Capitalei, că ea şi echipa sa propune „o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică”. Ea a mai

VIDEO Oțelul Galați, victorie la limită cu Hermannstadt în play-out-ul din SuperLigă

HotNews acum 2 ore
Francois Yabre (în minutul 3) a marcat unicul gol al partidei dintre Oțelul Galați și FC Hermannstadt (scor 1-0), contând pentru etapa cu numărul șapte din play-out-ul SuperLigii României la fotbal. Dorinel MunteanuFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shut

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 6 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 6 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

PNL a înaintat un proiect de lege prin care vârsta de pensionare a femeilor se calculează în funcție de numărul copiilor

HotNews acum o ora
Un proiect de lege inițiat la Senat de mai mulți liberali prevede că femeile care au realizat stagiul minim de cotizare contributiv şi care au născut şi crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare,

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

10°/25°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°