"US government shuts down". Aşa titra CNN în această dimineaţă după ce, marţi, la ora locală 12:01, a fost oprită activitatea instituţiilor guvernului SUA întrucât negocierile politice din Congresul nu au ajuns la un consens privind adoptarea unui proiect de buget.
Obamacare, mult discutata reformă a sistemului de asigurări sociale american, a fost mărul discordiei între Republicani şi Democraţi.
Cine este Mark Meadows?
Artizanul acestei crize instituţionale este republicanul Mark Meadows, un politician cvasi-cunoscut pe scena politicii americane, care a ajuns în Congres, în Camera Reprezentanţilor, abia în urmă cu opt luni.
În august, în timp ce majoritatea parlamentarilor lucrau în districtele în care au fost aleşi, Meadows a trimis o scrisoare către liderii partidului sugerandu-le că, dacă vor să anuleze mult discutata Obamacare, ar trebui să conecteze această decizie cu momentul în care ar trebui să se adopte un nou proiect de buget.
Meadows a reuşit, astfel, să îi convingă pe 79 dintre colegii săi pentru a semna scrisoarea. El nu s-a oprit aici cu demersul său şi a format un grup de 40 de parlamentari care au insistat să se continue pe această rezoluţie la nivel de partid.
Într-un interviu acordat CNN, Meadows şi-a justificat intenţiile: "interesul nostru nu a fost niciodată să oprim activitatea guvernului, ci să împiedicăm adoptarea legii." Chiar daca Meadows nu a reprezentat majoritatea grupului parlamentar al Republicanilor, scrisoarea acestuia a fost un factor decisiv care l-a determinat pe John Boehner, preşedintele republican al camerei inferioare a Congresului, să schimbe cursul lucrurilor şi să nu aibă încotro decât să susţină un plan care sare din schemă Obamacare.
"Sunt conştient că a fi lider înseamnă cu totul altceva şi că acest vot ar putea să dăuneze partidului pe termen lung. Dar primul meu job este să îi