Ce se poate face pentru partea majoritară a unei societăţi, pentru care, dintr-un cumul de motive obiective şi subiective, cultura nu constituie o prioritate?Pentru aceşti oameni care nu au dat încă de gustul culturii, o soluţie eficientă ar fi formulele în miniatură livrate prin strategii simple, dar ingenioase, în locuri, maniere şi doze nepercepute drept indigeste.

Cultura elitistă îi vizează, prin însăşi natura ei, pe specialişti şi consumatori care au dobândit de-acasă, de la şcoală ori ca autodidacţi un orizont spiritual peste medie. În afara experţilor cu studii aprofundate, fie ei creatori ori teoreticieni, există în orice societate funcţională în acord cu un set fundamental de legi nescrise, dar împământenite, segmente din upper middle class ce preţuiesc actul cultural, îl înţeleg şi valorizează la adevărata lui cotă. Urmăresc evenimentele de gen, au abonamente la operă, filarmonică şi teatru, cumpără carte şi citesc, participă la vernisaje, frecventează galeriile de artă şi achiziţionează creaţii plastice pe care le expun la birou ori în mediul confortabil de-acasă. Categoria include, în principiu, profesori, medici, arhitecţi, judecători, avocaţi etc., interesaţi de manifestările culturale să le zicem clasice, de cultura oficială, de establishmentfără echivoc axiologic. Unii au ei înşişi talent artistic şi, în momentele de respiro pe care profesiunea din care-şi câştigă existenţa le îngăduie, scriu, pictează, cântă la pian, vioară ori alt instrument muzical ale cărui secrete le-au deprins şi exersat din copilărie.

Ce se poate face, însă, pentru cealaltă parte, majoritară, a unei societăţi, pentru care, dintr-un cumul de motive obiective şi subiective, cultura nu constituie o prioritate? Ei vor fi destul de greu, unii, imposibil de atras la manifestări culturale de un anumit standard, dar acest lucru nu este, în nici un caz, vina lor.