Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Creditarea îşi revine în a doua parte a anului

Publicat in Jurnalul, joi 13 august 2009 ·

În contextul în care BNR a început să relaxeze politica monetară, iar problemele de lichiditate au fot depăşite, creditarea îşi va reveni în următoarele şase luni.

"Problemele de lichiditate care existau în România la finele anului trecut au fost în mare parte rezolvate. În acest context, creditarea îşi va reveni în următoarele şase luni", a spus Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI. El a adăugat că Banca Naţională a României a început deja să relaxeze politica monetară, prin reducerea dobânzii-cheie, care se plasează la 8,5% în prezent. Şeful misiunii FMI a mai precizat că o relaxare a politicii monetare înainte de acordul încheiat cu FMI nu ar fi putut avea loc, în contextul în care era necesară o politică fiscală restrictivă. El a spus că FMI va sprijini BNR pentru relaxarea politicii monetare, însă aceasta va trebui să fie "precaută", din cauza presiunilor inflaţioniste şi a deviaţiilor cursului de schimb. Însă rămâne de văzut în ce măsură românii vor mai fi interesaţi de împrumuturi bancare în condiţiile în care se tem tot mai mult de şomaj şi de scăderea salariilor.

NU CREŞTE TVA

Experţii FMI au lăsat la latitudinea Guvernului decizia de a creşte sau nu TVA, ca modalitate de a mări încasările la buget. "O majoare a TVA este o decizie a Guvernului. Până acum, Executivul nu a luat o astfel de decizie, însă, dacă o va face, va fi nevoie să ne uităm la foarte multe detalii. Sunt foarte multe opţiuni din care Guvernul poate să aleagă", a spus şeful delegaţiei FMI. Însă ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a anunţat că în 2010 nu va creşte nici o taxă sau impozit. "Pentru anul 2009, nu am avut în vedere şi nu avem în vedere majorarea taxelor accizele şi TVA", a spus Pogea, adăugând că o asemeanea măsură nu este agreată nici pentru 2010. Ministrul de Finanţe a explicat că Guvernul a ales ca în 2010 să reducă cheltuielile prin disponib

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 25 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 42 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 24 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 47 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 7 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°