Un mare artist, o valoare care poate fi încă multă vreme pe scenă şi de la care mulţi au ce învăţa. Cine are ochi, să vadă, cine n-are urechi - să facă rost de o pereche, ca să audă! Titu Maiorescu spunea: "Arta vieţii? Rezervă, discreţie, cumpătare, în general negare şi în rezumat dăruire". Luminiţa Dobrescu a stăpânit foarte bine arta vieţii. A dat dovadă de înţelepciune, încă de la o vârstă fragedă.

TRANSPUNERE BUNĂ. Înzestrată cu intuiţie, fiind şi mintoasă, a reuşit să se impună, deşi era la început de drum. "Eu făceam regie la Televiziunea Română, ea era o tânără cântăreaţă - povesteşte Valeriu Lazarov. Încă de prima dată mi s-a părut că este o fată deşteaptă, foarte muncitoare, cu etică profesională şi cu o ambiţie extraordinară." Luminiţa Dobrescu a răzbit pe sticlă pentru că i s-a putut citi în ochi că este deşteaptă, pentru că avea o voce specială, pentru că ştia să interpreteze un cântec.

"De fapt, aici voiam să ajung, la deşteptăciunea ei - subliniază Lazarov. Ea nu este deşteaptă ca un matematician. Pentru profesia ei este foarte deşteaptă - fiindcă ştie să înţeleagă un text, o melodie, şi după aceea o transpune foarte bine în interpretare."

Valeriu Lazarov a lucrat mult cu Luminiţa Dobrescu, dar emisiunea pe care producătorul o mai păstrează şi astăzi în minte este "Omul şi camera". Se întâmpla în 1966. A plouat mult de atunci, cu patru decenii şi un pic! "Luminiţa cânta o piesă în filmul care a primit patru premii internaţionale: la Praga, la Cairo şi două la Monte Carlo.

Ideea filmului era relaţia interpreţilor cu tehnologia televiziunii. Ea era legată de camera de filmat cu o coardă şi se autofilma. Se plimba cu camera peste tot în platou. Ce distribuţie era! Apărea alături de Constantin Drăghici, Margareta Pâslaru, Pompilia Stoian, Dan Spătaru, Anda Călugăreanu. Luminiţa a făcut o figură foarte bună", mărturiseşte Valeriu L