Era foarte uşor să pui în lucru o piesă de teatru în anul 1989. Nu trebuia decât să faci frumos la tovarăşii cu cenzura, să nu ai nimic de spus şi să-ţi fie frică. Foarte frică de tot sistemul de cenzură comunist. Mai greu le era celor care voiau să vândă pe sub mână veritabile acte culturale şi de rezistenţă. Când unii îşi trâmbiţează fără jenă o disidenţă mincinoasă şi fricoasă, alţii o încasează pe bune şi nu-şi strigă nicăieri actele de rezistenţă împotriva sistemului. Vorbim despre veritabila disidenţă a trupei Teatrului Mic şi despre o piesă ce nu are nevoie de nici o prezentare: "Astă-seară stau acasă". Interviu cu Dinu Săraru.
"Una dintre obsesiile mele în ipostaza de director al Teatrului Mic a fost crearea unui spectacol ce să conducă la ideea de cabaret politic. Sigur că acest cabaret politic era văzut de mine în contextul unui repertoriu care să aibă în exclusivitate orientare politică, prin realizarea lui regizorală, scenografică, actoricească. Se făcuseră marile spectacole «Maestrul şi Margareta», «Richard al III-lea», «Ivona, principesa Burgundiei», «Nişte ţărani», piesa lui Buga, «Evul Mediu Întâmplător», care a şi condus la prima anchetă de Securitate dezlănţuită împotriva Teatrului Mic în perioada respectivă. Deci, în contextul acestui repertoriu şi al acestei direcţii a teatrului, ce făcuse ca teatrul să ocupe primul loc în interesul spectatorilor nu numai din Bucureşti (se ştie foarte bine că la Teatrul Mic cozile la bilete se făceau de seara şi începeau de la Capşa şi curgeau pe trotuar până la casa Teatului Mic, pe Sărindar, venea tineretu’ cu chitare şi cu saci de dormit, vara, primăvara, iarna, toamna de la trei noaptea ca să prindă locuri la unul dintre spectacolele enumerate înainte), deci, în acest context, mă gândeam eu la un spectacol de cabaret politic, mai ales că actorii fuseseră astfel conduşi, prin acest repertoriu
