„Dreapta dispreţuieşte toţi bugetarii, de la asistente medicale până la funcţionarii publici”. Iată un slogan tot mai frecvent utilizat de adversarii reformelor structurale. Este mesajul mincinos al stângii care, pe fondul crizei financiare, vrea să discrediteze ideile liberalismului clasic, ale creştin-democraţiei şi ale conservatorismului autentic. Ce crede cu adevărat un om de dreapta despre Stat?

Mai întâi, Statul a apărut într-o ordine providenţială. „Nu în zadar poartă sabia stăpânirea lumească” – aşa spune Sf. Pavel într-un text fondator pentru teologia politică de inspiraţie creştină (Romani 13,4). Ordinea politică (sau Statul) există pentru a limita răul produs de haosul moral şi violenţa arbitrară generate, frecvent, de relaţiile strict tribale între oameni. Deloc întâmplător, Biserica a avertizat împotriva oricărui elan anarhic al conştiinţei revoluţionare. Astfel se naşte injoncţiunea paulină: „Daţi deci tuturor cele ce sunteţi datori: celui cu darea, darea; celui cu vama, vamă; celui cu teama, teamă; celui cu cinstea, cinste.”

Indiferent de epoca istorică a umanităţii, Statul şi-a primit mereu legitimitatea prin separaţia între cele două domenii: cel al Cezarului (mundan, limitat în resurse şi obiective) şi cel al lui Dumnezeu (marcat cu pecetea transcendenţei şi înscris într-un orizont eshatologic).

Statul devine problematic doar atunci când îşi depăşeşte funcţia naturală: pe lângă impunerea de taxe şi impozite, monopolul asupra violenţei şi impunerea unei ierarhii sociale, Statele moderne au căutat să-şi aroge funcţii tot mai ample. Ideologiile etatiste au justificat treptat controlul birocratic asupra educaţiei publice (interzicînd astfel un discurs pedagogic cu adevărat plural) sau dictatul biopolitic (luînd uneori decizii unilaterale asupra corpului cetăţenilor).

În secolul XX, Statele europene şi-au extins şi mai mult juris