În 1939, la exact cincizeci de ani de la comiterea unor crime atroce, Robert Sherard se hotărăşte să rupă sigiliul tăcerii şi să dezvăluie modul în care ele au fost soluţionate. Stupoare! Ancheta n-a însemnat încă un succes al Scotland-Yardului.Dezvăluiri - Martorul principal
În 1939, la exact cincizeci de ani de la comiterea unor crime atroce, Robert Sherard se hotărăşte să rupă sigiliul tăcerii şi să dezvăluie modul în care ele au fost soluţionate. Stupoare! Ancheta n-a însemnat încă un succes al Scotland-Yardului. Cel care a dus-o la bun sfârşit a fost poetul, dramaturgul Oscar Wilde. Iar Sherard are calitatea unui martor credibil. Cel puţin aşa doreşte să ne convingă autorul romanului “Oscar Wilde şi crimele la lumina lumânării”.
În cartea englezului
Gyles Brandreth, cel care a scris “Portretul lui Dorian Gray” este prezentat ca un bărbat şarmant, politicos de cele mai multe ori, obraznic – dacă situaţia o cere, atent la propria sa vestimentaţie, dar şi la a celorlalţi, simpatic nu numai pentru cei din înalta societate, ci şi faţă de chelnerii sau copiii străzii, petrecăreţ, rafinat, şfichiuitor atunci când întâlneşte semnele obtuzităţii victoriene, şi totuşi un agreabil om de salon, cu o vervă inepuizabilă în conversaţie. I se potriveşte ca o mănuşă propria sa caracterizare: “Mi-am risipit geniul în viaţă şi talentul în operă.”
FAPTE. În ziua de 31 august 1889, Wilde descoperă într-o încăpere cadavrul unui băiat de 16 ani, ucis ca într-un ritual misterios, la lumina lumânărilor. Oricine ar fi alertat imediat poliţia. Nu şi paradoxalul literat. Acesta preferă să le povestească mai întâi prietenilor săi, Robert Sherard (el însuşi scriitor) şi Arthur Conan Doyle, pentru care nutreşte o admiraţie deosebită. De altfel, în acest roman, Wilde se comportă aidoma lui Sherlock Holmes, imitându-l pe acesta în modul de a conduce o