Nu pot spune că-l cunosc, nici măcar superficial, pe preşedintele Băsescu ca om.
Ultimele mele afirmaţii în privinţa caracterului său le-am făcut pe baza a ceea ce vede toată lumea la televizor. L-am întâlnit pe preşedinte doar o dată, când mi-a dat o decoraţie (am mai primit una similară, cu aceeaşi semnificaţie pur culturală, de la Emil Constantinescu şi încă una de la Ambasada Franţei). Atunci i-am spus în public: "Cred că nu v-aţi ratat încă şansele de a fi un preşedinte bun pentru România". În acel moment, majoritatea liderilor de opinie gândea încă asemănător. Anti-băsescianismul nu exista încă. Traian Băsescu ştia ceva despre mine, nu doar pentru faptul faimos de a-mi fi citit, sau măcar a fi început să-mi citească, "Levantul", ci şi pentru că, mulţi ani în urmă, în confruntarea lui cu Adrian Năstase pentru preşedinţia României, se proiectaseră în favoarea sa două filmuleţe, unul cu Andrei Pleşu şi celălalt cu mine. Nu exista nici pro-băsescianismul în acel moment. Nu existau încă atât de blamaţii "intelectuali ai lui Băsescu".
Vreau să spun prin asta că nu am nici interese, nici vreo legătură de orice fel cu actualul preşedinte. Nu am nici un tropism faţă de putere, nu m-a interesat puterea niciodată, n-am avut niciodată nici o funcţie, n-am fost în nici un comitet şi-n nici o comisie. L-am susţinut pe Băsescu când era vital să fie susţinut şi-l susţineau toţi – pentru că PSD-ul era văzut ca pericolul de moarte pentru România, cum este cu adevărat şi azi, în ciuda orbirii atâtora - şi am încetat să-l susţin când mi-am dat seama că el nu mai poate câştiga în faţa valului enorm de adversari. I-am dat însă toate şansele, spre deosebire de cei care i-au întors spatele mult prea devreme şi prea puţin justificat, şi faptul că am încetat să-l susţin nu înseamnă că m-am adăugat corului demonizatorilor săi.
După fraza pe care-am cit