Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sacii cu bani. Ţara unui clovn

Publicat in Gandul, luni 1 octombrie 2012 ·

Guvernul Ponta a încercat să privatizeze Oltchim "la mişto" şi s-a fript. Scopul guvernului nu a fost în niciun moment salvarea Oltchim, ci salvarea imaginii proprii. Dă prost să dai 3.000 de oameni afară în prag de alegeri generale. Pur şi simplu nu a ştiut cum să scape mai repede de o companie de stat pe care, rând pe rând, au "muls-o", direct sau indirect, o pleiadă de polticieni sau de apropiaţi ai acestora. Aşa că guvernul a pregătit terenul pentru a putea da Oltchim primului venit: a renunţat la căutarea unui investitor strategic şi a decis să vândă compania "pe bucăţi", ceea ce a dus la scăderea garanţiei care trebuia depusă de la 34 de milioane de lei, pentru "întregul pachet", la circa 564.000 de lei, adică aproximativ 130.000 de euro, pentru cele 54,8% dintre acţiunile companiei. Practic, din momentul în care s-a luat această decizie, în august, la mijlocul mandatului de până acum al cabinetului Ponta, a devenit evident că la licitaţia pentru pachetul majoritar de acţiuni poate participa oricine are 130.000 de euro în cont. Şi aşa s-a şi întâmplat.

Un personaj care promitea recent câte 20.000 de euro fiecărui român major, un cercetat penal pentru spălare de bani şi şantaj care este acţionar la cinci firme dintre care una este în faliment iar la trei înregistrează datorii de 2,3 milioane de euro către stat s-a prezentat, "pe persoană fizică", cu sacoşa de bani, să cumpere pachetul majoritar de acţiuni la Oltchim. Şi a câştigat licitaţia. Şi nu a câştigat-o oricum, ci într-un "reality show" de prost gust, ci printr-o încercare de prostire a oamenilor în direct şi în reluare, la televizor, cu larga susţinere a oficialilor guvernului.

Persoana care a câştigat licitaţia a fost încurajată, nu lăsată, ci încurajată să câştige de către guvern. Dacă o persoană fizică poate deveni acţionar majoritar la o companie de stat cu 3.000 de angajaţi vina es

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum o ora
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum o ora
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 4 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 11 minute
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Mihai Mărgineanu, șocat de experiența din Vama Veche- „Cum poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă?“

Ziua Constanta acum o ora
Celebrul Mihai Margineanu, a făcut publică o relatare sinceră și plină de umor despre experiența sa recentă petrecută în Vama Veche de 1 Mai. Într-o postare captivantă pe rețeaua de socializare Facebook, Margineanu a descris cum a fost martor la din

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 57 minute
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 52 minute
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 3 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Mobilizarea pro-Gaza în Franţa: Sciences Po Paris, evacuată de poliţie

Adevarul acum 26 minute
Forţele de ordine au descins vineri la Sciences Po Paris (Institutul de studii politice) pentru a-i evacua pe militanţii pro-Gaza care ocupaseră instituţia cu o zi înainte: renumita instituţie universitară şi campusurile sale rămân epicentrul în Fra

UE condamnă atacurile cibernetice atribuite Rusiei asupra Germaniei şi Cehiei, iar NATO se declară dispusă să acţioneze

G4Media acum 3 ore
Uniunea Europeană a condamnat ferm vineri campania de atacuri cibernetice împotriva Partidului Social-Democrat (SPD) la guvernare în Germania, şi cele asupra instituţiilor cehe, imputate unui grup „controlat de Rusia”, a declarat vineri şeful diplom

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°