Asigurătorii au raportat pe primele nouă luni afaceri cu o valoare cumulată de 6,1 mld. lei (circa 1,4 mld. euro), în scădere cu 3,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul prăbuşirii vânzărilor de poliţe auto, potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).
Subscrierile din asigurări de răspundere civilă auto (RCA) şi Casco, care reprezintă două treimi din piaţa asigurărilor generale, s-au diminuat cu 23% şi respectiv 20% după primele nouă luni din cauza scăderii preţurilor şi a cererii mai mici din partea clienţilor.
"Evoluţia negativă a segmentului RCA a fost cauzată în mod semnificativ de scăderea tarifelor la acest tip de asigurare, tendinţă care a produs efecte negative şi la nivelul calităţii serviciilor pe care asigurătorii le oferă clienţilor. Este necesar ca asigurătorii să îşi reconsidere politicile în acest domeniu", a declarat Constantin Buzoianu, preşedintele CSA.
Vânzările de poliţe de răspundere civilă auto au însumat 1,4 miliarde de lei după primele nouă luni, în condiţiile în care prima medie a scăzut cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a ajuns la 472 de lei. Asigurătorii au intrat într-un război al preţurilor anul acesta în încercarea de a atrage mai mulţi clienţi de la concurenţă.
Subscrierile din poliţe Casco au scăzut la circa 1,6 milioane de lei comparativ cu 1,9 milioane de lei în perioada ianuarie-septembrie 2010, deoarece mai puţini clienţi au ales să încheie o poliţă facultativă pentru maşină. Poliţele auto au ajuns astfel să reprezinte 65% din totalul asigurărilor generale, cu zece puncte procentuale sub nivelul din septembrie 2010.
Scăderea segmentului auto a dus la o scădere cu aproape 6% a pieţei asigurărilor generale, până la 4,8 miliarde de lei, declinul fiind contrabalansat de evoluţia pozitivă a vânzărilor de asigurări de locuinţe. Primele subscr