Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Al-Qaida acuză Statele Unite de organizarea "complotului" pentru înlăturarea lui Mohamed Morsi

Publicat in Mediafax, sâmbătă 3 august 2013 ·

Liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, acuză Statele Unite că "au complotat" cu armata egipteană şi cu minoritatea creştină coptă pentru demiterea preşedintelui Mohamed Morsi, înlăturat pe 3 iulie, conform unei înregistrări audio difuzată pe site-uri islamiste.

"Cruciaţii, laicii şi armata americanizată a Egiptului s-au înţeles, datorită fondurilor oferite de state din Golful Persic şi în cadrul unui complot american, să îl înlăture pe preşedintele Mohamed Morsi", afirmă Al-Zawahiri, un egiptean care l-a înlocuit pe Osama ben Laden la conducerea reţelei teroriste Al-Qaida.

Prin cuvântul "cruciaţi", liderul Al-Qaida se referă la creştinii de confesiune coptă, o comunitate ce reprezintă între 6 şi 10 % din populaţia Egiptului. "Ei au susţinut demiterea lui Morsi pentru crearea unui stat copt în sudul Egiptului", susţine Al-Zawahiri.

Pe 3 iulie, armata egipteană la demis pe preşedintele islamist Mohamed Morsi, membru al mişcării Fraţii Musulmani, primul preşedinte ales în mod democratic după înlăturarea lui Hosni Mubarak.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Iohannis, primit de Joe Biden la Casa Albă. Va fi onorat cu distincția Distinguished International Leadership Award 2024

Ziua Constanta acum 13 minute
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit, marţi, la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joseph R. Biden. Potrivit unui comunicat al Administraţie

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 54 minute
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 2 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum o ora
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Vizita lui Xi Jinping în Franţa

Mediafax acum 56 minute
Xi Jinping şi Emmanuel Macron îşi exprimă angajamentul pentru rezolvarea crizei din Ucraina şi continuarea investiţiilor în Franţa. Macron salută decizia Chinei de a nu vinde arme către Moscova şi mulţumeşte pentru sprijinul în promovarea unui armis

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 5 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 4 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Superliga: UTA a învins FCU Craiova, scor 3-1, în play-out

News.ro acum o ora
Echipa UTA Arad a învins luni, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FCU Craiova, în etapa a opta a play-out-ul Superligii. UTA Arad s-a impus cu 3-1 după ce a condus cu 3-0. Luckassen a deschis scorul în minutul 6, Rareş Pop a făcut 2-0 în minutul 3

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 2 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Vremea

București
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

21°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°