*Austriecii de la OMV au luat de la zero această disciplină în România, iar în zece ani şi-au propus să scoată cel puţin un sportiv care să se bată pentru o medalie la JO din 2018
*La jumătatea drumului, în cinci ani, s-a ridicat deja un complex de trambuline, s-a triplat numărul legitimaţilor, iar sportivii de 15 ani sar la antrenamente şi 130 de metri
Săriturile cu schiurile generează o adevărată industrie în Vest. Adrenalina, spectacolul şi expunerea acestei discipline în mass-media atrag azi şi câte 40.000-50.000 de spectatori la întreceri din Germania, Austria sau Polonia. Într-o comparaţie forţată, România nu a fost deloc "săritoare" de-a lungul timpului, cu toate că relieful nu i-a lipsit niciodată şi i-ar fi permis să se dezvolte la un nivel acceptabil. La noi, sportul a încercat să trezească anumite idei, cu precădere după ce s-au ridicat, în vremea regimului comunist, trambulinele de la Predeal - Cioplea şi de la Borşa.
Fără bani şi echipamente, sportivii n-au rezistat multă vreme, astfel că şi-au încercat norocul către alte domenii. Nici bazele sportive n-au mai fost întreţinute şi au ajuns în paragină. Din Predeal s-au furat la greu "fiarele" îmbinate timp de trei ani pentru ridicarea unei structuri acceptabile, în timp ce trambulina din Maramureş a fost "cucerită" de buruieni. Ambele au dispărut din peisajul săriturilor cu schiurile din România de mai bine de zece ani, astfel că flacăra acestei discipline a mai pâlpâit doar prin prisma unor antrenori pasionaţi şi a unor copii năzdrăvani, care s-au gândit probabil că e "cool" să încerce senzaţiile tari, de a sări, la vârste fragede pe nişte dealuri din Râşnov şi Săcele.
Minunea, aşteptată la JO 2018
Un sport aflat la limita îngheţului a prins viaţă în noiembrie 2007, când austriecii de la OMV au bătut la uşă cu intenţia clară de a-i învăţa şi pe ai noştri să sară. Nu au
