Reputatul chirurg Alexandru Pesamosca se zbate să trăiască pe patul de spital. Viaţa lui e o poveste despre zeci de mii de copii salvaţi şi multe miracole. Sursa: EVZ
Şi-a pus aproape şapte decenii din viaţă în slujba medicinei, iar în ultimii 12 ani s-a mutat într-o cămăruţă din Spitalul de Copii "Marie Curie", aproape de sala de operaţie. A salvat zeci de mii de copii urâţiţi de malformaţii, a rezolvat mistere la care alţi medici au ridicat din umeri şi are la activ operaţii în premieră mondială.
Acum, salvatorul, ajuns la 81 de ani, îi lasă, vrând-nevrând, pe alţii să-l salveze. Este internat la secţia de Terapie-Intensivă a Spitalului Floreasca şi este inconştient.
"Domnul profesor respiră singur, iar valorile funcţiilor vitale se îmbunătăţesc de la o zi la alta. Am reuşit să-l stabilizăm, acum urmează consolidarea. Este diabetic vechi, iar ei au de toate. Suferă de insuficienţă cardiacă, respiratorie şi renală. E ca-ntr-un ceas, s-a stricat o rotiţă, se strică toate şi trebuie reechilibrate", ne-a declarat prof.dr.Mircea Beuran, chirurg la Spitalul Floreasca, unde profesorul a fost adus la sfârşitul săptămânii trecute.
Împlinirea visului de-o viaţă al profesorului Pesamosca, înfiinţarea unui departamentul de chirurgie cardiacă în Bucureşti, îl găseşte pe patul de spital.
A locuit în spital după ce a rămas văduv
Profesorul Pesamosca este genul de medic care nu se hrăneşte cu titluri şi medalii, nu ia şpagă, nu are vile şi maşini scumpe şi nu-şi umileşte pacienţii. Tandru cu copiii şi rece în timpul operaţiilor.
"Am iubit mult copiii, toată viaţa m-a urmărit zâmbetul lor de dinaintea unei operaţii. Zâmbeau cu lacrimi în ochi. Spaimă, durere, resemnare, speranţă şi milă. Cu zâmbetul acela îmi cereau toată mila din lume. Şi, totuşi, n-aveam voie să greşesc, eram obligat să ignor orice