Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Transilvania Motorland” – proiectul de 20 de milioane de euro al unui centru de dezvoltare şi cercetare aplicată în domeniul auto

Publicat in Gandul, joi 5 mai 2011 ·

Un centru de studii şi cercetări de avangardă în domeniul autovehiculelor rutiere şi în cele conexe, un parc tehnologic pentru firmele de producţie din branşă şi un circuit de curse pentru testare şi competiţii auto/moto omologat FIA/FIS - astfel arată proiectul de 20 de milioane de euro al Centrului de Dezvoltare şi Cercetare Aplicată "Transilvania Motorland" ce urmează a fi construit, pe o suprafaţă de 57 de hectare, în comuna Tărlungeni, la 8 kilometri de Braşov.

Proiectul este rezultatul unui parteneriat între primăriile din Braşov şi Tărlungeni, în cadrul Polului de Dezvoltare Durabilă Braşov, jumătate din finanţarea lui urmând a fi asigurată din fonduri europene prin POR - Axa 1, iar cealaltă jumătate - din bugetele celor două administraţii locale. Studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic al "Transilvania Motorland" - pentru care Primăria Tărlungeni a alocat deja 500.000 de euro - vor fi realizate, până în septembrie a.c., de SC Deloitte Consultanţă SRL, filiala din România a celebrei companii multinaţionale Deloitte&Touche. La rândul ei, aceasta a angajat, pentru proiectarea circuitului de curse - care va putea găzdui competiţii auto/moto de orice nivel internaţional, cu excepţia celor auto de Formula 1 - firma germană Tilke GmbH, specialistul mondial numărul unu în domeniu, care are la activ proiectele celor mai importante circuite de Formula 1 auto/moto construite în ultimii 15 ani în lume.

După finalizarea studiului de fezabilitate şi a proiectului tehnic vor urma, în toamna acestui an, formalităţile birocratice pentru aprobarea finanţării din fondurile europene şi demararea licitaţiei pentru selectarea constructorului. "Predarea la cheie" a Centrului de Dezvoltare şi Cercetare Aplicată "Transilvania Motorland" este prevăzută pentru vara lui 2015, cel mai târziu.

Un centru de studii şi cercetări de avangardă în domeniul autovehi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 9 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 9 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 11 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 12 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 8 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 13 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 12 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 13 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

sâm.

9°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°