Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chivu vrea puncte cu Franţa şi cu Austria

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 14 august 2009 ·

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a recunoscut că prima noastră reprezentativă nu a făcut un meci foarte bun la Budapesta, adăugând însă că victoria din această partidă este foarte importantă pentru moralul formaţiei, deoarece dă încredere tricolorilor înainte de jocul cu Franţa. „Orice meci la echipa naţională e util, deoarece ai posibilitatea să vezi jucătorii la lucru. Am reuşit să câştigăm la Budapesta, chiar dacă nu am făcut un meci strălucit, iar în repriza a doua a trebuit să ne apărăm foarte mult. Ungaria e o echipă redutabilă, care joacă fotbal, e ambiţioasă şi ne-a pus probleme. E bine pentru moral că ne-am impus, pentru că victoriile pot aduce victorii“, a spus Chivu.

Fundaşul lui Inter Milano a adăugat că tricolorii pregătesc cu atenţie dubla cu Franţa şi Austria, având ca obiectiv obţinerea a şase puncte. Chivu speră ca Adrian Mutu să poată evolua în aceste partide, pentru că este „jucătorul care poate face diferenţa“. „Absenţa lui Mutu contează, dar sper să fie alături de noi la meciurile cu Franţa şi cu Austria. El poate face diferenţa şi este omul care, în campania trecută de calificare, ne-a adus multe victorii. Nu cred că se va retrage de la naţională. E un om puternic, a trecut prin multe lucruri mai puţin fericite şi a demonstrat mereu că e un mare atacant“, a precizat căpitanul tricolorilor. Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a recunoscut că prima noastră reprezentativă nu a făcut un meci foarte bun la Budapesta, adăugând însă că victoria din această partidă este foarte importantă pentru moralul formaţiei, deoarece dă încredere tricolorilor înainte de jocul cu Franţa. „Orice meci la echipa naţională e util, deoarece ai posibilitatea să vezi jucătorii la lucru. Am reuşit să câştigăm la Budapesta, chiar dacă nu am făcut un meci strălucit, iar în repriza a doua a trebuit să ne apărăm foarte mult. Ungar

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 40 minute
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 2 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 3 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

UPDATE - Constanţa: Copil de nouă ani, căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, după ce s-a urcat într-un cireş / A fost scos şi dus la spital cu elicopterul - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un copil în vârstă de nouă ani a căzut într-o fântână adâncă de 19 metri, în judeţul Constanţa, după ce s-a urcat într-un cireş şi s-a dezechilibrat. A fost scos, fiind dus la spital. UPDATE: Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţ

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 7 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Vremea

București
acum

15°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

18°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/17°
mar.

13°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

19°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°