Cel mai frumos cadou pentru Măria, Marina, Mărioara şi toţi cei care şi-au sărbătorit onomastica de ziua naşterii Sfintei Fecioare a fost cu sigurnaţă ultima noapte de la Cerb. Festivalul „Cerbul de Aur” s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, în care muzica populară s-a întâlnit cu cea lăutărească, jazzul şi bluesul. Cei peste 50 de interpreţi care au urcat pe scenă, printre care Ionuţ Fulea, grupul „Doruri muscelene”, Matilda Pascal Cojocariţa, Stefan Cigu, Maria Butaciu, Niculina Stoican au cântat cântece „cu dedicaţie”. În cea de-a doua parte a serii spectatorii şi telespectatorii au avut parte de obiceiuri de nuntă din mai multe zone ale ţării, într-un spectacol deosebit şi cu participarea celor mai cunoscute nume din folclorul românesc.
Trofeu pentru „Tezaurul folcloric”
Aceasta ediţie a însemnat şi un sfert de secol de „Tezaur folcloric”. Sufletul acestei emisiuni, Mărioara Murărescu, a fost recompensată cu un trofeu şi o diplomă de merit. Însă, adevărata recompensă vine, spune realizatoarea, de la public care, în prima seară de folclor, a umplut până la refuz Piaţa Sfatului.
Una dintre cele mai iubite şi longevive realizatoare tv din Televiziunea Publică, Mărioara Murărescu spune că emisiunea devenită brand al TVR a supravieţuit cu greu în grila de programe, atît înainte, dar mai ales după decembrie 1989. Cunoscuta realizatoare i-a cerut astăzi public scuze fiului său, de aceeaşi vârstă cu emisiunea, pentru că nu i-a fost mai mult alături în copilărie. Mărioara Murărescu nu şi-a început cariera la televiziunea publică, ci la radioul public. Absolventă a Conservatorului din Bucureşti, a primit repartiţie guvernamentală la Radio România şi a avut acces la fonoteca radio. Aşa s-a îndrăgostit, spune ea, de muzica de calitate interpretată de Maria Tănase, Maria Lătăreţu sau naistul Fănică Luca. După 25 de ani de carieră în TVR, timp