Ştirea sună ceremonios: oficialii Fondului Monetar Internaţional au cerut Guvernului României să privatizeze pachetul majoritar de acţiuni al societăţii Hidroelectrica.

Printre cuvintele aşezate în fraze diplomatice se poate citi însă exasperarea unor oameni normali în faţa unor hoţi de mare clasă.

Patriotismul funciar ar trebui să ne facă să sărim până la tavan: cum îşi permit nişte străini, reprezentanţi ai marii finanţe mondiale - mă-nţelegi? -, să ne ceară nouă să facem ce vor ei în ţara noastră? Cu ce drept ne presează ei să cedăm, ca stat, controlul asupra celui mai mare producător de energie din România? De ce vor să ne lase fără energia cea mai ieftină?

Dar cum patriotismul funciar nu ţine loc de raţiune, să încercăm, totuşi, să gândim cu capetele noastre. FMI n-a venit în România cu mandatul de a ne lăsa „fără fabrici şi uzine", cum zic supravieţuitorii poeziei proletcultiste. FMI a venit să ne împrumute bani, la o dobândă mai mică decât cea practicată pe pieţele financiare, pentru a reuşi să depăşim momente dificile din punct de vedere economico-social.

Dar tocmai pentru că este o instituţie responsabilă, FMI nu dă banii oricum, ci pretinde responsabilitate din partea ţărilor respective. Asta se traduce prin măsuri care să le însănătoşească economia, să le scadă deficitul, să le aducă bugetul pe linia de plutire. Şi, în definitiv, să facă posibilă returnarea banilor către FMI, pentru că o ţară ajunsă pe butuci nu-şi va putea achita datoria niciodată.

Dar pentru ca o ţară să devină „rentabilă", nu e suficient să caute soluţii miraculoase de impulsionare a economiei. Trebuie să mai facă un lucru: să limiteze hoţia. E clar că, la noi sau aiurea, a spera la o hoţie zero în sistemul de stat este o utopie. De aceea, o ambiţie realistă este reducerea la minimum a furtului din avuţia publică.

Asta vrea şi FMI când ne cere să