A intrat pe geam în casa unchiului său şi a furat mai mult bunuri. S-a gândit să le valorifice rapid, astfel că a ieşit în Piaţa Nouă, acolo unde încerca să le vândă.
A fost văzut de jandarmii tulceni, care au constatat faptul că bunurile sunt obţinute prin săvârşirea unei infracţiuni.
Din primele verificări făcute de jandarmi, a reieşit faptul că minorul de 16 ani, din Tulcea, a pătruns fără drept, printr-o fereastră deschisă, în incinta imobilului unchiului său, de unde a sustras mai multe bunuri electronice, cu scopul de a le comercializa.
Bunurile sustrase (un DVD player, un reciver TV şi un radio cu ceas electronic) au fost recuperate şi predate persoanei păgubite.
„Cel în cauză a fost condus la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea , unde i-au fost întocmite actele premergătoare în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
Actele procedurale întocmite au fost înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea pentru continuarea cercetărilor“, spune Marian Ciobotaru, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea.