Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şi-a sedus fiul şi s-a culcat cu el

Publicat in Libertatea, joi 17 septembrie 2009 ·

O americancă de 35 de ani a şocat autorităţile şi experţii în psihiatrie din SUA. Femeia, care şi-a dat fiul spre adopţie în urmă cu mai bine de zece ani, este acuzată că l-a sedus şi a făcut sex cu el, după ce a reluat legătura cu el prin intermediul internetului.

Potrivit autorităţilor americane, Aimee Louise Sword (35 de ani) din Waterford Township, statul american Michigan, a reuşit, în vara anului 2008, prin intermediul internetului, să dea de băiatul ei, cu care pierduse orice legătură după ce a fost înfiat de altă familie, acum mai bine de zece ani. După ce l-a găsit, femeia şi-a sedus fiul, devenit între timp adolescent, şi, fără nici o jenă, a întreţinut relaţii sexuale cu el. Deocamdată nu s-a dezvăluit dacă băiatul, care încă este minor, ştia că Aimee Louise este mama sa biologică. Experţii în psihiatrie sunt şocaţi şi sunt de părere că băiatul ar putea rămâne marcat pe viaţă de această experienţă.

“Aceasta ar putea fi prima sa experienţă sexuală şi s-ar putea dovedi ceva atât de ciudat, de neobişnuit şi de interzis, încât să îl marcheze întreaga sa viaţă. Este coşmarul oricărui bărbat, o oroare,” a declarat un psihiatru de la Spitalul Sinai Grace din Detroit.

Susţine că e nevinovată

Deşi Aimee Louise Sword, care a fost reţinută de poliţie, a fost judecată, recent, şi s-a ales cu trei capete de acuzare (sex cu un minor, incest şi comportament sexual deviant), ea îşi menţine prezumţia de nevinovăţie, şi, potrivit avocatului ei, a fost extrem de afectată la aflarea acuzaţiilor care i se aduc.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cetăţenii români vor intra în Turcia doar cu buletinul. Decizia a fost semnată de preşedintele Recep Erdogan

Mediafax acum 24 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan a semnat un decret care le permite cetăţenilor români să călătorească în Turcia folosind doar cartea de identitate. Decretul intră în vigoare în jurul datei de 1 iunie şi permite şederi de până la 90 de zile în

VIDEO Momentul conflictului dintre Dan Vîlceanu și Florin Roman din Parlament

HotNews acum 41 minute
Florin Roman a declarat marți că a fost agresat fizic de către Dan Vîlceanu, în afara sălii de plen. O cameră a surprins momentul conflictului dintre cei doi deputați. Conflict între Dan Vîlceanu și Florin RomanFoto: Captură video Au apărut primele

Ploi torențiale, vijelii și grindină în peste jumătate din țară. Cum va fi vremea în București FOTO

Ziare.com acum 2 ore
Un cod galben de instabilitate atmosferică accentuată a fost anunțat marți, 21 mai, de meteorologi pentru peste jumătate din teritoriul țării. Până joi dimineaţă, vor cădea cantităţi importante de precipitaţii, iar vântul va sufla şi cu 70 de kilome

Angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi, cercetat pentru luare de mită / Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc

News.ro acum o ora
Un angajat al Inspectoratului de Stat în Construcţii Iaşi este cercetat pentru luare de mită. Ar fi cerut şase sisteme de aer condiţionat cu module Wi-Fi pentru a semna documentaţia necesară pentru recepţia unui bloc. ”Două persoane din judeţul Iaşi

Apa caldă, sistată în sute de blocuri din Capitală. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă marţi, 21 mai, lucrări de înlocuire şi de reparaţii pe conductele reţelei termice primare, în zone din sectoarele 1, 2, 3 şi 6 ale Capitalei. Apa caldă va fi sistată în sute de blocur

Klaus Iohannis a discutat cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră

News.ro acum o ora
Klaus Iohannis a avut o discuţie telefonică, marţi, cu preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski despre viitorul Summit NATO şi consolidarea securităţii la Marea Neagră. „Am transmis, de asemenea, angajamentul ţării noastre pentru Formula de Pace a U

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 4 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare/ Întâlnire culturală cu filosoful Gabriel Liiceanu

News.ro acum o ora
Universitatea de Vest din Timişoara aniversează 80 de ani de la înfiinţare, iar timp de două zile vor fi organizate evenimente dedicate comunităţii timişorene sub genericul „UVT pentru comunitate, pentru Timişoara!”. Va avea loc o întâlnire cultural

Belgia vrea să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în iunie

G4Media acum 54 minute
Belgia, care deţine în acest semestru preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene şi stabileşte agenda întâlnirilor, intenţionează să înceapă negocierile de aderare cu Ucraina şi Republica Moldova în luna iunie, informează marţi EFE, transmite Agerp

Aproape 50% dintre femeile care lucrează resimt un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an

Adevarul acum 39 minute
Jumătate dintre femeile care lucrează se confruntă cu un nivel de stres mai mare decât în urmă cu un an, iar o pondere similară (49%, în creștere față de 2023) declară că angajatorii nu le susțin în eforturile de a-și echilibra raportul dintre respo

Vremea

București
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

13°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

11°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/23°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

14°/23°
joi

14°/23°
vin.

15°/24°