Diane Bisgeier este Program Manager WebFWD, program de inovaţie al Mozilla care susţine dezvoltatorii de proiecte open source în eforturile lor de a crea afaceri care au potenţialul de a schimba lumea. Diane se ocupă de managementul programului, al evenimentelor şi al comunicării – ea dezvoltă noi branduri şi parteneriate şi contribuie la dezvoltarea permanentă a programului.
În această toamnă, Diane va veni pentru prima dată în România. Ea va reprezenta acceleratorul Mozilla WebFWD în cadrul Startup Spotlight, eveniment care va aduce alături cele mai bune 32 de echipe din Europa Centrală şi de Est, antreprenori, experţi internaţionali, investitori şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai apreciate acceleratoare din întreaga lume. Am stat de vorbă cu Diane despre experienţa ei şi am aflat numitorul comun al startup-urilor în tehnologie care au puterea de a schimba lumea.
Când ai început să lucrezi la Mozilla WebFWD? Spune-ne câteva cuvinte despre tine din perioada pre-WebFWD.
Am început să lucrez la Mozilla în Septembrie 2011; înainte de asta am lucrat în marketing şi comunicare pentru diferite start-up-uri (o aplicaţie mobilă, o platformă tech pentru sănătate şi o lume 3D!), dar şi pentru compania americană de brokerage Charles Schwab. Am fost asociat al unui fond de venture capital şi recrutor executiv pentru companiile din Sillicon Valley. În ceea ce priveşte educaţia, am absolvit studiile de licenţă la Stanford University şi un MBA în cadrul Berkeley University, Haas School.
Spune-ne mai multe despre Mozilla WebFWD. Care a fost cea mai mare realizare a ta la WebFWD?
Mediul de lucru e excelent: am avut privilegiul să mă alătur programului încă de la început (pe atunci era la nivelul de produs minim viabil) şi am fost pusă în poziţia de a testa teoriile noastre despre startup-uri open source şi tipul de ajutor de