Românul alege în continuare în funcţie de preţ, dar acesta nu este criteriul decisiv în achiziţie. Posibilitatea de a testa produsul îl convinge Puterea de cumpărare îl face pe
Românul alege în continuare în funcţie de preţ, dar acesta nu este criteriul decisiv în achiziţie. Posibilitatea de a testa produsul îl convinge
Puterea de cumpărare îl face pe român mai sofisticat: se uită la marca produsului, la detaliile tehnice şi se aşteaptă ca vânzătorul să fie "la înălţime".
Intraţi într-un magazin de electronice şi electrocasnice cu o idee vagă despre ceea ce ar vrea să cumpere, cei mai mulţi dintre români sunt interesaţi în primul rând să vadă cum arată produsul, eventual să îl testeze, şi abia apoi întreabă de preţ, potrivit datelor furnizate de retaileri.
"Apreciez că 75% din decizia de cumpărare este luată în momentul în care magazinul îi oferă clientului posibilitatea de a vedea şi testa orice produs care îl interesează. O suprafaţă mare de expunere şi pregătirea vânzătorilor sunt esenţiale", potrivit lui Dragoş Simion, preşedintele consiliului de administraţie al retailerului Flamingo.
Comportamentul consumatorului român în faţa raftului de electronice s-a schimbat aşadar semnificativ faţă de anii trecuţi. "Produsele de preţ mic continuă să fie cele mai vândute. Însă creşte accelerat zona produselor de preţ mediu, în special în segmentul IT&C. Iar atenţia clientului se mută către alte aspecte", a apreciat Simion.
Preţul contează, dar nu la fel de mult ca în trecut, consideră Dan Ostahie, proprietarul lanţurilor Altex şi Media Galaxy.
"Cele mai importante detalii pe care le caută consumatorul român la produsele IT sunt marca produsului şi tehnologia. La produsele albe (electrocasnice, n.red.) contează funcţionalitatea", subliniază Ostahie.
Prestaţia vânzătorului face diferenţa
Aspectul plăcut, dar mai a