Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Octavian Cretu devine al doilea producator independent de bere

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 martie 2009 ·

Albacher, primul brand de bere din portofoliul Romaqua, lansat pe piata la jumatatea lui 2008, a avut anul trecut vanzari de aproximativ 23 mil. euro si o cota in volum de 2-3% la nivelul intregului an.

Grupul controlat de Octavian Cretu a devenit astfel al doilea mare producator independent de bere din Romania, dupa European Food & Drinks, businessul fratilor Ioan si Viorel Micula.

Romaqua a devansat astfel producatori precum Albrau Grup (brandurile Coroana, Zimbru), Bermas Suceava (Bermas, Caliman si Suceava) sau Robema Teleorman (Robema si Barley), pe o piata cu un volum total de vanzari de 20,2 de milioane de hectolitri estimata la 1,7 miliarde de euro.

Investitiile in brandul Albacher in 2008 au fost de circa 15 mil. euro (valoare rate-card), suma care include mixul de promovare a noului produs si investitia in dezvoltarea ambalajelor pentru bere.

Pariul pe bere, o piata cu o valoare aproape de doua ori mai mare decat cea a bauturilor non-alcoolice, a contribuit cel mai mult la cresterea de 45% a vanzarilor grupului Romaqua in 2008 fata de anul anterior, in conditiile in care apa minerala si sucurile din portofoliu au inregistrat un avans de 20% in acest interval, potrivit datelor furnizate de companie.

"In 2008, cifra de afaceri consolidata a fost de 478,2 mil. lei (130 mil. euro), in crestere cu 45%. Ritmul de crestere s-a datorat in principal intrarii pe piata berii cu brandul Albacher, in urma unei investitii greenfield in valoare de 40 mil. euro (fabrica de la Sebes - n. red.)", au declarat reprezentantii Romaqua Group SA Borsec.

Albacher este in prezent al treilea brand din portofoliul Romaqua, dupa ponderea in vanzari, dupa apa minerala Borsec si sucurile Giusto.

Albacher, primul brand de bere din portofoliul Romaqua, lansat pe piata la jumatatea lui 2008, a avut anul trecut vanzari de aproximativ 23 mil. euro

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 15 minute
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 49 minute
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 38 minute
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Serbia: Nouă răniți în coliziunea a două trenuri la Belgrad

HotNews acum o ora
Nouă persoane au fost rănite vineri când un tren de marfă s-a ciocnit cu un tren de pasageri într-un tunel din Belgrad, a anunțat ministrul de interne Ivica Dacic, citat de AFP. Tren din Serbia ce atinge 200 kmhFoto: Shutterstock „Douăzeci și cinci

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 2 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Descinderi de amploare ale mascaților la hoții de curent de lângă București. Zeci de case racordate ilegal, amenzi de aproape 70.000 de lei VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Amenzi de 65.000 de lei şi 28 de imobile descoperite racordate ilegal la curent, acesta este bilanţul descinderilor cu efective mărite de poliţişti, jandarmi, inspectori de la Garda de Mediu şi mascaţi în comuna dâmboviţeană Bălteni, informează, vin

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Vremea

București
acum

15°
vin.

11°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
Iasi
acum

15°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
Constanta
acum

vin.

10°/15°
sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°