Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Povestea adevăratei Mary Poppins: bona care a îngrijit peste 100 de copii

Publicat in Adevarul, luni 8 iulie 2013 ·

Se consideră mamă chiar dacă nu are un copil al ei. Timp de 62 de ani şi-a dedicat viaţa îngrijirii copiilor altora, motiv pentru care nici nu s-a căsătorit. Considerată varianta în carne şi oase a personajului Mary Poppins, Brenda Ashford are 92 de ani şi trăieşte în Marea Britanie.

Este imposibil să găseşti dădaca perfectă, lucru pe care orice părinte încearcă să-l facă atunci când se vede nevoit să-şi lase copilul cu un străin. Există, totuşi, persoane atât de dedicate încât pot suplini admirabil absenţa părinţilor.

Brenda Ashford a ştiut dintotdeauna că este făcută pentru a avea grijă de copii, iar cariera de dădacă o consideră o chemare, nicidecum o meserie. În cei 62 de ani, cât a lucrat ca bonă, a îngrijit peste 100 de copii. Paradoxal, femeia a declarat că tocmai pasiunea cu care şi-a făcut munca de dădacă a împiedicat-o să se căsătorească şi să aibă un copil al ei.

Dragostea ei pentru copii s-a născut pe când avea numai nouă ani, din clipa în care a venit pe lume fratele ei.

Apoi, la vârsta de 18 ani, englezoaica s-a înscris la Colegiul Norland pentru dădace, din Marea Britanie. „I-am adorat dintotdeauna pe cei mici. Chiar mi-am ajutat mama să-l crească pe fratele meu, cât am putut. De altfel, mama a fost cea care m-a inspirat să aleg această carieră. Mama a născut şase copii în decurs de zece ani de zile. Poate şi pentru că şi-a dorit foarte mult să fie bonă, dar tata nu a fost de acord. În acele vremuri nu era potrivit ca o femeie să aibă un astfel de loc de muncă“, a povestit bătrâna doamnă.

Inspirată de mama ei

Supranumită de presa britanică Mary Poppins, după celebrul personaj de ficţiune interpretat de actriţa Julie Andrews în filmul cu acelaşi nume (foto), Brenda a povestit că la colegiul dedicate bonelor a trebuit să treacă un test practic foarte solicitant, care s-a desfăşurat pe parcursul a trei luni de zile:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum o ora
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum o ora
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum o ora
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Macron, Xi Jinping și Ursula von der Leyen, discuție despre viitorul războiului din Ucraina

Wall-Street.ro acum 22 minute
Preşedintele chinez Xi Jinping a ajuns la Palatul Elysée, întâlnire care reprezintă începutul oficial al vizitei sale de două zile în Franţa, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de relaţii diplomatice între cele două ţări, relatează AFP şi Reuters, p

Şase morţi şi 35 de răniţi în urma unor atacuri cu drone în regiunea rusă Belgorod

News.ro acum o ora
Atacuri cu drone ucrainene s-au soldat cu şase morţi şi 35 de răniţi în regiunea Belgorod din Rusia, a anunţat luni guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, relatează Reuters. Atacul a avut loc în apropierea satului Bezezovka şi a vizat două autobu

Aglomeraţie pe Valea Prahovei. Rutele alternative recomandate de poliţişti

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic anunţă că este aglomeraţie pe Valea Prahovei, în a doua zi de Paşti. Se va circula îngreunat pe parcursul întregii zile.

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 55 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Aproape 30 de grade după 15 mai. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Mediafax acum o ora
După o răcire semnificativă a vremii, meteorologii prognozează chiar 28 de grade Celsius după data de 15 mai. Va ploua mult în zilele de 9 şi 10 mai, conform prognozei meteo pentru următoarele două săptămâni.

Vremea

București
acum

24°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

21°
lun.

10°/21°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
lun.

11°/23°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°