Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Teroriştii” din Dealul Bisericii au ajuns după gratii

Publicat in Adevarul, sâmbătă 7 ianuarie 2012 ·

Fraţii Brătoiu au peste 50 de furturi şi tâlhării. Minorul Ionuţ Elvis Brătoiu a intrat noaptea peste o familie, i-a snopit în bătaie pe cei doi soţi şi le-a furat mobilele şi valuta din casă.

Familia Brătoiu, din Sineşti, a ajuns să terorizeze toate satele din zona bazinului carbonifer Berbeşti. „Drăgăşenenii", cum le spun localnicii, au peste 50 de dosare de furturi şi tâlhării. Mai nou, Parchetul Vâlcea le-a mai întocmit un nou rechizitoriu prin care minorul Elvis Ionuţ Brătoiu (15 ani) şi Mihai Florin Iacob, un apropiat al acestuia, sunt trimişi în judecată pentru că au intrat în noaptea de 20/21 decembrie 2011, peste doi soţi, lovindu-i cu mâinile şi picioarele şi desfigurându-i astfel în bătaie. Din casă le-au furat 450 de euro, trei carduri şi două telefoane mobile. Minorul Elvis Ionuţ Brătoiu a fost arestat preventiv până pe 11 ianuarie, iar celălat tâlhar, deşi are pe numele lui mandat de arestare prevenitvă, a reuşit să dea bir cu fugiţii, fiind de negăsit.

Bunuri furate şi ascunse în cavouri

La Sineşti, dar şi în comunele învecinate Livezi, Grădiştea, Roşiile sau în localităţile gorjene Logreşti, Scoarţa şi Licurici, oamenii au trăit de ani de zile sub teroarea fraţilor Daniel, Marius şi Elvis Brătoiu. Pe asistenta din Sineşti au bătut-o şi i-au spart geamurile de la casă. Furau tot ce le cădea la îndemână. De la pulpe de pui din frigidere, ceaunul de mămăligă, la cai, stupi, televizoare, bani, hainele de înmormântare ale persoanelor vârstnice, încălţăminte, fotolii, canapele, icoane din biserici. „Cunosc toate drumurile lăturalnice şi nu de puţine ori bunurile furate le îngropau în pământ sau în cavourile din cimitir", a spus Viorel Andreiţă, localnic. „Teroriştii " din Dealul Bisericii se află acum, cu toţii, după gratii. Liniştea locuitorilor pare să fie asigurată. Pentru câtă vreme, rămâne însă de văzut!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 58 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Israelul dezvoltă un „dom cibernetic“ împotriva atacurilor informatice iraniene

Adevarul acum 18 minute
 Deşi escaladarea armată pare să fie exclusă în viitorul imediat, un război mai discret continuă să facă ravagii între Israel şi Iran: pe frontul "spaţiului cibernetic", Israelul lucrează pentru a contracara atacurile iraniene.

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 3 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 7 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 7 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°