Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eliminat de FedEX! Federer - Ungur 6-3, 6-2, 6-7 (6), 6-3!

Publicat in Pro Sport, miercuri 30 mai 2012 ·

UPDATE Adrian Ungur n-a reuşit imposibilul în faţa lui Roger Federer, fiind eliminat de elveţian în turul doi al Roland Garros-ului (6-3, 6-2. 6-7(6), 6-3). Totuşi tenismanul nostru a reuşit un meci bun în faţa favoritului numărul trei al turneului şi i-a luat acestuia un set la tie-break.

Adrian Ungur, calificat în premieră în turul doi al unui turneu de Grand Slam, a început partida disputată pe arena principală, Philippe Chatrier, destul de timorat, reuşind să îşi câştige primul serviciu abia la scorul de 0-3. Apoi cei doi jucători şi-au adjudecat până la finalul setului serviciul, iar Federer s-a impus cu scorul de 6-3, la capătul a 29 de minute de joc.

Federer a continuat să rămână la conducerea jocului, a reuşit două break-uri ce i-au asigurat şi câştigarea setului doi cu scorul de 6-2, după alte 34 de minute.

În cel de-al treilea set, sportivul român a reuşit să conducă pentru prima oară, reuşind chiar să-şi păstreze serviciul până în tie-break. Ungur a avut două mingi de break la scorul de 3-2 în favoarea sa, dar şi două mingi de set la scorul de 5-4 şi 40-15 pe serviciul lui Federer, care a revenit de fiecare dată.

În tie-break, Ungur a salvat două mingi de meci la scorul de 6-4, reuşind să egaleze la 6, şi a valorificat cea de-a treia minge de set. Setul trei a durat 49 de minute.

Ungur şi-a continuat seria bună în debutul setului patru, reuşind ca pe serviciul lui Federer să aibă două mingi de break, ratate din păcate, ceea ce a dus la o scădere a nivelului său de joc, fostul lider ATP distanţându-se imediat la 2-0. Apoi cei doi jucători şi-au păstrat serviciile, Federer impunându-se în setul patru cu scorul de 6-3.

Pentru participarea la Roland Garros, Ungur, aflat pentru prima oară pe tabloul principal la un turneu de Grand Slam, va primi 28.000 de euro, cel mai mare premiu din carieră, şi 45 de puncte ATP.

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum o ora
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum 24 minute
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 23 minute
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 2 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 48 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°