Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Răzvan Lazăr este campion, antrenor şi arbitru naţional de judo

Publicat in Adevarul, marți 18 ianuarie 2011 ·

Născut într-o familie cu şapte copii, Răzvan Lazăr este un tânăr exemplu care, prin muncă şi devotament, a reuşit să se impună în lumea sportivă. S-a calificat la Campionatul Mondial de judo, se ocupă de pregătirea copiilor pasionaţi de acest sport, care frecventează clubul Ju-San şi predă educaţia fizică la Şcoala „Anghel Saligny".

Încă de la vârsta de zece ani, a început să practice judo, alăturându-se colectivului de juniori ai LPS Focşani. Ulterior, alături de echipa de seniori Politehnica Iaşi, a obţinut titlul de vicecampion naţional la categoria U23.

În urmă cu doi ani, Răzvan s-a legitimat la CSM 2007 Focşani, antrenamentele riguroase şi colaborarea fructuoasă cu profesorul Dumitru Zisu ajutându-l să ia titlul de campion naţional, dar şi o medalie de bronz la categoria judo-kata.

De asemenea, a reuşit să se claseze între primii zece finalişti ai Capionatului European de judo-kata din Italia, poziţie care i-a asigurat calificarea la Campionatul Mondial ce va avea loc în luna mai a acestui an.

„Practicarea acestui sport m-a ajutat să mă dezvolt atât fizic, cât şi intelectual şi pot spune că astfel am devenit mult mai organizat. De asemenea, mi-a oferit oportunitatea de a cunoaşte unii dintre cei mai buni sportivi şi antrenori de judo din lume", mărturiseşte tânărul.

Profesor de educaţie fizică

Răzvan nu este doar un sportiv de performanţă, ci şi unul dintre antrenorii clubului Ju-San LPS Focşani, acolo unde se ocupă de pregătirea a peste 30 de copii, cu vârste între cinci şi 15 ani.

Sportivii săi au obţinut rezultate importante la Campionatele Naţionale U11 şi U13, dar şi peste 30 de medalii la concursurile de pregătire. De asemenea, în urmă cu patru ani, a devenit arbitru naţional de judo, iar anul trecut s-a alăturat colectivului profesoral al Şcolii „Anghel Saligny" din Focşani.

„Îmi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 10 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 6 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 8 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum 12 ore
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 6 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 13 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 6 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

lun.

9°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°