Joacă teatru, cântă la chitară şi dansează pe holurile şcolii ca starul Michael Jackson. Vrea o carieră în actorie, ori în domeniul muzical.
profil
NĂSCUT - 1 octombrie 1998, la Râmnicu Vâlcea.
STUDII - Elev în clasa a V-a la Colegiul Naţional Mircea cel Bătrân din Râmnicu Vâlcea.
IDEALURI - Să devină actor.
Robert Ţîţu a fost pasionat de teatru, muzică şi dans, de când era mic. În clasa a III-a a intrat în trupa de teatru în limba engleză „Irezistibilii Juniori" a Colegiului Naţional Mircea cel Bătrân, din Râmnic, pregătită de doamna profesoară Claudia Ţîţu. În doi ani a jucat diferite roluri în spectacole. „ Cel mai frumos rol a fost în spectacolul «Băieţelul de turtă dulce». Eu eram Băiatul. A fost un rol în care fugeam de toate animalele pentru că eu credeam că o să mă mănânce", povesteşte Robert. A mai participat la competiţia de teatru „Monolog", unde a obţinut locul I pe judeţ. La sfârşitul lunii aprilie 2010, alături de mai mulţi colegi din trupa „Irezistibilii Juniori" a participat pentru prima dată la Festivalul Internaţional de Teatru pentru elevi de la Cluj, în limba engleză cu piesa «Scufiţa Roşie». „Eu şi Ştefan Tudora am fost naratorii. Amândoi am îmbogăţit foarte mult piesa şi am luat locul I pentru cea mai bună echipă masculină de naratori.
Vrea să se facă actor la Los Angeles
Pe lângă actorie Robert e pasionat şi de dans. „Îmi place hip-hop. În urmă cu o lună am început să învăţ toate mişcările starului Michael Jackson. Trei săptămâni l-am urmărit continuu la televizor să prind toate mişcările, iar pe urmă m-am apucat să învăţ toate schemele privindu-mă în oglindă. Am reuşit să fac toate schemele. La Cluj am dat prima demonstraţie şi toată lumea a fost uimită, apoi am dansat şi în şcoală. Acum toţi mă ştiu şi mă strigă Michael", spune Robert. Elevul vrea să se facă actor cu orice preţ, dar nu în ţară