Mesajul a fost trimis. Multumesc!

OTP Leasing: Ne triplam operatiunile in doi ani

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 29 august 2007 ·

OTP Leasing, companie membra a grupului financiar ungar OTP, si-a propus sa finanteze pana la sfarsitul anului bunuri in valoare de cel putin 50 de milioane de euro, iar in 2008 sa isi tripleze afacerile, la 150 de mil. euro.

Compania si-a inceput activitatea in aceasta luna si a acordat deja imprumuturi pentru bunuri in valoare de 4 milioane de euro.

"Nu vrem sa fim o firma de pluton. Ceea ce tintim noi dupa doi ani de activitate este sa fim printre primii 7-8 jucatori de pe piata, cu o cota de 7-10%", a declarat Mircea Dihel, directorul general al OTP Leasing.

Seful companiei estimeaza ca valoarea bunurilor finantate va ajunge la 400 de milioane de euro in 2009.

Dihel, 29 de ani, este fostul director de operatiuni al HVB Leasing, societate care a fuzionat la sfarsitul anului trecut cu UniCredit Leasing, formand astfel UniCredit Leasing Corporation.

Grupul OTP a investit 400.000 de euro pentru infiintarea companiei de leasing, 70% din capitalul acesteia fiind controlat de OTP Bank Romania si 30% de Merkantil, compania de leasing din Ungaria a grupului. Societatea are acum 24 de angajati.

"Daca atingem cifrele pe care ni le-am propus pentru acest an, ne vom dubla numarul angajatilor pana la sfarsitul anului", explica Mircea Dihel.

In 2008, OTP Leasing va deschide 10 unitati in toata tara, mai ales in zona de vest, unde OTP Bank are o prezenta semnificativa.

"Acum ne vindem produsele prin intermediul brokerilor, am semnat 50-60 de contracte, dar si prin dealerii auto din Bucuresti", spune directorul general al companiei.

Circa 85% din contractele incheiate de OTP Leasing in primul semestru sunt pentru finantarea achizitiei de autoturisme, restul fiind destinate achizitiei de echipamente. La sfarsitul anului, spune Mircea Dihel, structura portofoliului companiei va fi 70% contracte auto si 30% echipamente, in 2008

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu spune că a discutat cu Iohannis despre sistemul Patriot pentru Ucraina: „Urmează să luăm o decizie în CSAT”

Libertatea acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Brașov, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema donării unui sistem de rachete Patriot în Ucraina, precizând că o decizie în acest sens se va lua într-o ședință a Consiliului Suprem de Apăra

Guvernul a aprobat investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei / Grindeanu: Investiţiile acestea cresc cu 93,95%, faţă de cele preliminate şi realizate la finalul anului trecut

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, investiţii în infrastructura feroviară de 5,8 miliarde lei pentru bugetul de venituri şi cheltuieli, aferent anului 2024, al Companiei Naţionale de Căi Ferate S.A., a anunţat Ministerul Transporturilor şi Inf

R. Moldova sfidează amenințările Moscovei și va semna un pact de securitate fără precedent cu UE

HotNews acum o ora
Republica Moldova și Uniunea Europeană sunt pe cale să-și ridice cooperarea la niveluri fără precedent, în condițiile în care Chișinăul sfidează avertismentele Moscovei că o integrare mai mare în Occident ar putea să-i aducă soarta Ucraina, scrie Fi

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru sectorul de Autostradă Cristian -Ghimbav parte din A3 / Valoare construirii celor 5,18 km este de peste 879 milioane lei, inclusiv TVA

News.ro acum o ora
Executivul a aprobat, în şedinţa de marţi, indicatorii tehnico - economici pentru sectorul de Autostradă Cristian - Ghimbav, în zona municipiului Codlea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu. Valoarea alocată constr

Parlamentul a adoptat legea care îi obligă pe fugari să-și plătească cheltuielile de aducere în ţară

HotNews acum 43 minute
Camera Deputaților a adoptat marți, în calitate de for decizional, actul normativ care îi obligă pe fugarii care s-au sustras urmării penale sau executării condamnărilor să plătească cheltuielile judiciare în cazul aducerii în țară. Mai exact, statu

Starea lui Florin Piersic, „evoluție lent favorabilă”. Ultimele informații transmise de medici

HotNews acum 3 ore
Evoluţia stării de sănătate a lui Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru înlăturarea unei proteze la genunchi care i-a provocat sepsis, este „lent favorabilă”, au anunțat marți reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este i

Știri Constanța Cine este bărbatul care s-a aruncat de pe podul de la Agigea? (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat s-a aruncat pe podul rutier de la Agigea azi, 14 mai 2024. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Corpul bărbatului de 37 de ani a fost identificat în canalul navigabil de către echipajele de pompi

UPDATE-Putin, în vizită joi şi vineri în China

News.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să efectueze o vizită de stat în China la sfârşitul acestei săptămâni, anunţă Ministerul chinez de Externe, a doua vizită oficială a liderului de la Kremlin la Beijing în decurs de şapte luni, relatează AFP. ”

Marcel Ciolacu: Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește CREȘTEREA ECONOMICĂ la nivel național. Este astăzi un model de succes

Gandul acum o ora
Județul Brașov este campionul absolut în ceea ce privește creșterea economică la nivel național, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începutul ședinței de Guvern de marți. Premierul Marcel Ciolacu a afirmat în şedinţa Executivului că a vrut să f

Rata anuală a inflației, în scădere până la 5,9% în luna aprilie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei a coborât în luna aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit datelor publicate de Institutul N

Vremea

București
acum

19°
mar.

12°/19°
mie.

8°/17°
joi

10°/19°
vin.

12°/15°
Iasi
acum

17°
mar.

6°/17°
mie.

7°/15°
joi

7°/18°
vin.

9°/17°
Constanta
acum

17°
mar.

9°/17°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

7°/19°
mie.

6°/16°
joi

5°/18°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

11°/19°
vin.

11°/20°