Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Acord secret ruso-ucrainean privind Transnistria şi Republica Moldova

Publicat in Romania Libera, joi 27 mai 2010 ·

Deşi consilieri ai preşedintelui Viktor Ianukovici au respins informaţiile privind acordul referitor la Transnistria, mulţi analişti şi politicieni din Ucraina, Republica Moldova şi România sunt convinşi că liderul ucrainean şi preşedintele rus Dmitri Medvedev au ajuns în secret la un acord care ar viza alipirea Transnistriei la Ucraina, în timp ce R epublica Moldova va ajunge sub controlul strict al Rusiei, scrie analistul Paul Goble, citat de Newsin.

Informaţiile despre un presupus acord secret între Moscova şi Kiev, prin care Transnistria ar urma să fie anexată Ucrainei, iar Republica Moldova să cadă sub influenţă rusă, ar fi plecat chiar de la administraţia preşedintelui Viktor Ianukovici, scrie Kyiv Post.

Analistul american Paul Goble, specialist în fostul spaţiu sovietic şi fost consilier al secretarului de stat american James Baker, publică pe blogul său un articol referitor la recentele evoluţii din dosarul transnistrean, intitulat "Plănuiesc oare Medvedev şi Ianukovici să semneze un 'protocol secret' privitor la Transnistria?". Articolul este preluat de cotidianul ucrainean de limbă engleză Kyiv Post.

Deşi consilieri ai preşedintelui Viktor Ianukovici au respins informaţiile privind acordul referitor la Transnistria, mulţi analişti şi politicieni din Ucraina, Republica Moldova şi România sunt convinşi că liderul ucrainean şi preşedintele rus Dmitri Medvedev au ajuns în secret la un acord care ar viza alipirea Transnistriei la Ucraina, în timp ce R epublica Moldova va ajunge sub controlul strict al Rusiei, scrie analistul Paul Goble.

La întâlnirea lor de săptămâna trecută, Medvedev şi Ianukovici au dat publicităţii o declaraţie comună privind rezolvarea conflictului din Transnistria. Documentul conţine doar expresii generale de bune intenţii, dar cu o săptămână în urmă un oficial din serviciul de protocol al preşedintelui ucrainean de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 3 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 40 minute
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum 25 minute
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum o ora
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 5 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 2 ore
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum o ora
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 3 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Ciolacu: Până în acest moment, la bugetul statului din aşa-zisa evaziune fiscală depistată n-am încasat nimic

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că noile reglementări privind evaziunea fiscală reprezintă „o soluţie intermediară” al cărei scop este colectarea de bani la buget. Primul ministru explică faptul că măsurile au fost luate în condiţiile în care, de an

Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România, spune Alexandru Rafila, avertizându-i pe adulți să se vaccineze deoarece riscă o formă „mult mai agresivă”

HotNews acum o ora
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în țara noastră. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, „probabil mai mult decât în alte ţări”, și a fă

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°