Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful ANSVSA a fost demis, in urma scandalului laptelui (Video)

Publicat in Ziare.com, miercuri 13 martie 2013 ·

Seful Autoritatii Nationale Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), Mihai Turcanu, a fost demis, miercuri dimineata, in urma scandalului lapteului toxic.

Fermierii s-au declarat nemultumiti de activitatea lui Turcanu si au cerut demiterea acestuia.

Premierul Victor Ponta a declarat, in sedinta de guvern de miercuri, ca ANSVSA a "calcat o multime de musuroaie si interese", prin controalele efectuate in ultima perioada, si ca sustine masurile dure.

Pe de alta parte, prim-ministrul a precizat ca riscam sa cadem intr-o "panica nationala si europeana si sa constatam ca nu mai putem consuma nimic".

"Se vor lua masuri in legatura cu conducerea ANSVSA, sa aiba o comunicare mai buna. Trebuie sa fim foarte stricti, sa aratam credibilitate, pe de alta parte nu trebuie sa nastem panica. E foarte important ca acest domeniu sa functioneze foarte bine si sa aratam, pe plan national si european, ca exista un sistem care functioneaza perfect", a precizat Ponta.

De altfel, marti, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat ca oficialii ANSVSA au comunicat ineficient si ca va exista o analiza a activitatii lui Turcanu.

"Eu cred ca trebuie sa-mi reprosez faptul ca am acceptat coordonarea ANSVSA, fara sa fixez atributii foarte clare vis-a-vis de ceea ce inseamna coordonarea activitatii ANSVSA si aici ma refer in special la zona la care eu am fost nemultumit si eu cred ca lucrurile puteau fi facute mult mai bine, si anume la zona de comunicare", a spus Constantin.

Demiterea sefului ANSVSA are loc imediat dupa ce institutia a anuntat ca, pe sistemul rapid european de alerta a venit, din Germania, o avertizare privind carnea de curcan exportata din Romania, care ar fi contamintata cu medicamente de uz veterinar.

Decizia de inlocuire a lui Turcanu trebuie semnata si

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 56 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum o ora
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum o ora
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Strasbourg la dublu

News.ro acum 3 ore
Perechea Monica Niculescu/Cristina Bucşa (România/Spania) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de categorie WTA 500 de la Strasbourg. Niculescu şi Bucşa au învins în finală echipa Asia Muhammad/Aldila Sutjiadi (SUA/Indonezia), sc

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 6 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 8 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

21°
sâm.

17°/21°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°