Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rock pe ritmuri de trompetă

Publicat in Adevarul, duminică 19 iulie 2009 ·

Festivalul Artmania de la Sibiu a ajuns anul acesta la cea de-a cincea ediţie, iar printre formaţiile care au încântat zilele trecute publicul se numără trupa norvegiană Tristania, dar şi deja celebrii Nightwish.

Artmania a reuşit, prin ediţiile precedente, să câştige un rol important pe scena festivalurilor din România. În ultimii trei ani, pe scena festivalului au fost prezente nume celebre ale rockului internaţional, printre care Him, Amorphis, Anathema, Lacrimosa şi Within Temptation.

Zece ani de istorie

În ultima seară a festivalului, cap de afiş sunt cei de la Luna Amară. Povestea formaţiei a început în 1999, la Cluj, iar la acea vreme activa sub numele de Tanagra Noise. Fondatori au fost Nick Fagadar şi Gheorghe Farcaş. La scurt timp, celor doi li s-au alăturat şi alţi membri, printre care şi ­Mihnea Blidariu. Acesta a introdus un element inedit pentru sound-ul unei formaţii de rock, el cântând la trompetă.

Deşi trupa a apărut pe piaţă în 1999, au trecut cinci ani până la albumul ei de debut, „Asfalt”. Şi deşi părea un moment prielnic pentru ei, anul nu a fost unul benefic pentru Luna Amară. Întâi, trupa a fost implicată într-un scandal pe probleme de cenzură, iar la sfârşitul verii au fost acuzaţi de interpretări cu tentă politică în cadrul concertului susţinut pe scena de la Stufstock.

Până în prezent Luna Amară a cântat pe scenele marilor festivaluri româneşti de gen, precum Stufstock, FânFest sau Coke Live şi a fost invitată de două ori să încânte publicul la festivalul de la Sziget din Ungaria. Până acum, trupa a lansat două albume de studio, pe care le-a promovat în ţări precum Germania, Olanda, Franţa, Ungaria sau Turcia iar vânzările au depăşit 15.000 de exemplare.

Concertul din seara aceasta începe la ora 20.00, iar biletele costă 110 lei, însă oferă acces la întreag

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 4 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 4 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 3 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 6 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 10 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 6 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 6 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 4 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

16°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°